Notiunea si clasificarea actelor juridice civile


INTRODUCERE
      Na?terea unui raport juridic civil concret  presupune  existen?a  unei
norme  juridice  civile  ca  premis?  necesar?  ?i  obligatorie  prin   care
raporturile  sociale  devin  raporturi   juridice   abstracte,   precum   ?i
producerea  unui  fapt  juridic  de  care  legea   civil?   leag?   na?terea
modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.
      Devin izvoare ale raporturilor juridice civile  concrete  numai  acele
fapte de care norma juridic? civil? leag?  producerea  de  efecte  juridice,
ele devenind prin aceasta fapte juridice.
      Se poate concluziona c? prin izvor al raportului juridic civil concret
se în?elege o  împrejurare  (act  sau  fapt)  de  care  legea  civil?  leag?
na?terea modificarea sau stingerea unui raport juridic civil concret.


              No?iunea ?i clasificarea actelor juridice civile


                       Defini?ia actului juridic civil
      Prin act juridic civil se în?elege manifestarea de  voin??  f?cut?  cu
inten?ia de a produce efecte juridice adic? de a na?te, modifica,  transmite
sau stinge un raport juridic civil concret.[1]
      Din aceast? defini?ie rezult? c? actul  juridic  prezint?  urm?toarele
elemente caracteristice:
   1. Actul juridic este înainte de toate, o manifestare de  voin??  a  unei
      sau mai multor persoane fizice sau juridice;
   2. Manifestarea de voin?? este f?cut? cu inten?ia  de  a  produce  efecte
      juridice respectiv de a crea, modifica, transmite sau stinge raporturi
      juridice civile concrete.
      În  literatura  de  specialitate,  practica  judiciar?   ?i  chiar  în
legisla?ia civil? termenul de act juridic  este  folosit  în  dou?  sensuri.
Într-un prim sens actul juridic desemneaz? îns??i manifestarea de voin??  în
scopul de a produce efecte juridice, adic? îns??i opera?ia  juridic?  ce  se
încheie (negotium). În cel de  al  doilea  sens,  actul  juridic  desemneaz?
înscrisul constatator al  opera?iunii  juridice  (innstrumentum)  f?cute  de
p?r?i în vederea pronun??rii unui mijloc de prob? într-un eventual litigiu.
      Pentru evitarea oric?ror confuzii cu privire la cele  dou?  accep?iuni
este indicat ca termenul de act juridic s?  fie  folosit  pentru  desemnarea
opera?iei   juridice   (negotium),   iar   pentru   desemnarea   înscrisului
constatator ale acestei opera?ii juridice  (instrumentum)  s?  fie  utilizat
termenul de înscris.


                    Clasificarea actelor juridice civile


      Concep?ia  de  act  juridic  civil  este  rezultatul  unui  proces  de
generalizare  ?i  abstractizare  a  tr?s?turilor  comune   tuturor   actelor
juridice civile care se întâlnesc în circuitul civil.
      Datorit? regimului juridic diferit pe care îl au diferite categorii de
acte juridice  civile,  atât  în  literatura  de  specialitate,  cât  ?i  în
practica  judec?toreasc?  s-a  considerat  necesar  ?i  util  s?   se   fac?
clasificarea actelor juridice civile.
      La baza clasific?rilor actelor  juridice stau criterii variate cum  ar
fi num?rul p?r?ilor între care se încheie actul, con?inutul,  cauza,  forma,
modul de executare, efectele actelor etc.
      În  continuare  vor  fi  înf??i?ate  principalele  categorii  de  acte
juridice civile:
   1. Acte juridice unilaterale, bilaterale ?i multilaterale.
      Aceast?  clasificare  are  la  baz?   criteriul   num?rului   p?r?ilor
participante la actul juridic.
      Actele juridice unilaterale sunt produsul  manifest?rii  de  voin??  a
unei singure p?r?i.
      Actul juridic bilateral reprezint? voin?a concordant?  a  dou?  p?r?i,
iar cel multilateral este rezultatul acordului de  voin??  a  trei  sau  mai
multe p?r?i.
      Actul juridic unilateral fiind rezultatul voin?ei unei  singure  p?r?i
sunt mai rare. Intr? în aceast? categorie testamentul,  promisiunea  public?
de  recompens?,  acceptarea  unei  mo?teniri,   renun?area   la   mo?tenire,
confirmarea unui act juridic anulabil etc.
      Actele  bilaterale  ?i  multilaterale  se  mai  numesc  conven?ii  sau
contracte, termeni echivalen?i ?i folosi?i unul  pentru  altul  în  limbajul
juridic curent. Sunt acte bilaterale, spre exemplu, contractul  de  vânzare-
cump?rare, contractul  de  schimb,  contractul  de  dona?ie,  contractul  de
împrumut etc. Exemplul tipic de  contact  multilateral  este  contractul  de
societate civil?.
      Clasificarea actelor juridice în unilaterale ?i bilaterale nu  trebuie
confundat?  cu  clasificarea  contractelor  în  unilaterale  ?i  bilaterale.
Astfel, unilateral care este un act juridic bilateral, fiind  rodul  voin?ei
a dou? p?r?i, d? na?tere  la obliga?ii numai pentru una din p?r?i, cum  este
spre  exemplu  contractul  de  dona?ie,  împrumut  de  folosin??,  pe   când
contractul bilateral sau  sinalagmatice  dau  na?tere  la  obliga?ii  pentru
ambele p?r?i, precum ar fi, contractul de vânzare-cump?rare,  contractul  de
schimb etc.
      Rezult?, a?adar, c?  în  timp  ce  toate  contractele,  inclusiv  cele
unilaterale,  fac  parte  din  categoria  actelor  juridice  bilaterale  sau
multilaterale, în schimb, actele juridice  unilaterale  nu  sunt  contracte,
ele fiind rezultatul manifest?rii unilaterale de voin??.[2]
      Clasificarea  actelor   juridice   în   unilaterale,   bilaterale   ?i
multilaterale prezint? importan?? sub aspectul aprecierii valabilit??ii  lor
din punct de vedere al voin?elor. Astfel, actele unilaterale  sunt  valabile
prin  manifestarea  voin?ei  unei  singure  p?r?i,   în   timp   ce   pentru
valabilitatea actelor bilaterale ?i multilaterale  trebuie  s?  existe  dou?
sau mai multe voin?e juridice.
      Regimul juridic al viciilor de consim??mânt este diferit,  în  func?ie
de  cele  dou?  categorii  de  acte.  Într-adev?r  eroarea   ca   viciu   de
consim??mânt se poate întâlni atât la actele unilaterale,  cât  ?i  la  cele
bilaterale ?i multilaterale, pe când  dolul  ?i  violen?a  se  întâlnesc  de
regul?, numai la actele bilaterale ?i multilaterale.
     2. Acte juridice cu titlu gratuit ?i acte juridice cu titlu oneros
      La baza acestei clasific?ri st? scopul urm?rit de p?r?i la  încheierea
actului juridic civil.
      Actele cu titlu gratuit sunt actele prin care  se  procur?  uneia  din
p?r?i un folos patrimonial ca aceasta din urm? s? fie  obligat?,  la  rândul
ei, la un echivalent. Sunt acte  cu  titlu  gratuit,  testamentul,  dona?ia,
comodatul, mandatul gratuit etc.
      La rândul lor actele cu titlu gratuit se împart în libert??i  ?i  acte
dezinteresate. Libert??ile sunt acte cu titlu gratuit prin care  o  persoan?
î?i  mic?oreaz?  propriul  s?u  patrimoniu,  f?r?  a  primi  în  schimb   un
echivalent cum este, de pild?,  dona?ia.  Actele  dezinteresate  sunt  acele
acte prin care o persoan? face alteia un serviciu, f?r? a  mic?ora  propriul
s?u patrimoniu, cum ar fi,  spre  exemplu,  mandatul  remunerat,  împrumutul
f?r? dobând?, depozitul gratuit etc.
      Actele cu titlu oneros sunt acele acte prin care  o  persoan?  procur?
alteia un folos patrimonial în schimbul unui echivalent, fiecare  din  p?r?i
urm?rind un avantaj economic. În leg?tur? cu defini?ia contractului  oneros,
în art   cccc se arat?: “contractul oneros este acela în care fiecare  parte
voie?te  a-?i  procura  un  avantaj”.  Sunt  contracte  cu   titlu   oneros,
contractul de vânzare-cump?rare, contractul  de  antrepriz?,  contractul  de
loca?iune etc.
      Împ?r?irea actelor juridice în gratuite ?i  oneroase  prezint  interes
juridic  din  mai  multe  puncte  de  vedere.  Astfel,  atât  sub   aspectul
capacit??ii de a încheia actele cu titlu gratuit cât ?i  al  exigen?elor  de
form? ale acelora?i acte, legea prevede condi?ii mult mai severe, în  raport
cu actele cu titlu oneros. De asemenea, pentru actele cu titlu  oneros  prin
lege, sunt stabilite condi?ii  mult  mai  severe  sub  aspectul  r?spunderii
p?r?ilor, iar  obliga?iile  p?r?ilor  sunt  mai  am?nun?it  ?i  mai  exigent
reglementate, fa?? de actele cu titlu gratuit.
În func?ie de momentul  în  care  urmeaz?  s?-?i  produc?  efectele,  actele
juridice se împart în acte între vii ?i acte pentru cauz? de moarte.  Actele
care se încheie pentru a-?i produce efectele în timpul vie?ii  celor  de  la
care  eman?  se  numesc  acte  între  vii  (inter  vivos).  Ele  sunt  marea
majoritate a actelor juridice. Dimpotriv?, actele care se încheie pentru  a-
?i produce efectele numai dup?  moarte,  se  numesc  acte  pentru  cauz?  de
moarte (mortis cauza). Exemplu tipic de acte pentru  cauz?  de  moarte  este
testamentul prin care testatorul dispune  de  bunurile  ce  le  va  l?sa  la
deces. Testamentul este numit ?i act  de  ultim?  voin??,  fiindc?  pân?  la
moarte, poate fi oricând modificat ori revocat.
   Clasificarea actelor  juridice  între  vii  ?i  pentru  cauz?  de  moarte
prezint? interes din punct de vedere juridic, sub aspectul  formei  în  care
se încheie. Astfel, actele pentru cauz? de  moarte  sunt  acte  solemne,  în
timp ce actele între vii  sunt  solemne  numai  ca  excep?ie.  De  asemenea,
actele pentru cauz? de moarte sunt supuse unor reglement?ri mai  restrictive
în ceea ce prive?te capacitatea de a dispune ?i uneori, chiar ?i cu  privire
la capacitatea de a primi.
4. Acte constitutive, translative ?i declarative
La baza acestei clasific?ri se afl?  criteriul  efectului  produs  de  actul
juridic.
      Actul contitutiv este acel act juridic care d?  na?tere  la  un  drept
subiectiv  civil  ce  n-a  existat  anterior.  Sunt  acte  juridice   civile
constitutive, actul de constituire a unui uzufruct, a unei ipoteci etc.
      Actele translative sunt actele ce au ca efect transmiterea unui  drept
subiectiv civil dintr-un patrimoniu în alt patrimoniu.  Marea  majoritate  a
actelor  juridice  civile  sunt  translative  cum  ar   fi   spre   exemplu,
contractul de vânzare-cump?rare, dona?ia, cesiunea de crean?? etc.
      Sunt  acte  declarative  cele  care   au   ca   efect   recunoa?terea,
definitivarea ori consolidarea unui drept subiectiv civil  preexistent.  Ele
definitiveaz? drepturi ?i obliga?ii ale  p?r?ilor  ce  au  existat  anterior
încheierii actului. Fac parte din aceast? categorie  partajul  (împ?r?eala),
actul confirmativ pentru care o persoan? renun??  la  dreptul  de  a  invoca
nulitatea relativ?.
      Interesul juridic al acestei clasific?ri const?  în  aceea  c?  actele
constitutive ?i translative produc efecte numai pentru viitor,  în  timp  ce
actele declarative produc efecte ?i pentru trecut.
     5. Dup? importan?a lor actele juridice  civile se împart  în  acte  de
        conservare, de administrare ?i de dispozi?ie
      Actele juridice de conservare  sunt  actele  prin  care  se  urm?re?te
preîntâmpinarea pierderii unui  drept  subiectiv  civil.  Intr?  în  aceast?
categorie  actele  prin  care  se  întrerupe  prescrip?ia,  înscrierea  unei
ipoteci, soma?ia etc. Prin astfel  de  acte,  în  schimbul  unei  cheltuieli
minime se p?streaz? sau se salveaz? un drept de o valoare mai mare.
      Actele  juridice  de  administrare  sunt  acele  acte  prin  care   se
realizeaz? o normal? punere în valoare a unui bun  ori  a  unui  patrimoniu.
Sunt acte de  administrare   încasarea  veniturilor,  perceperea  fructelor,
asigurarea unui bun, repara?iile de între?inerea a unui bun etc.
      Actele de dispozi?ie sunt acele acte prin care se înstr?ineaz? bunuri,
se constituie drepturi reale, principale sau accesorii asupra bunurilor  ori
se renun?? la drepturi.  Fac  parte  din  aceast?  categorie  contractul  de
vânzare-cump?rare,  de  schimb,  de  dona?ie,  constituirea  unui  drept  de
uzufruct, a unei ipoteci, remiterea de dona?ie.
      Aceast? clasificare prezint? importan?? în materie de reprezentare  ?i
capacitate.  Întinderea  puterilor  de  reprezentare   ale   p?rin?ilor   ?i
tutorilor depind de categoria de acte luate în considerare.  Astfel,  actele
de conservare  pot  fi  încheiate  valabil  chiar  de  persoane  lipsite  de
capacitate de exerci?iu. Actele de administrare se încheie în numele  ?i  pe
seama celui lipsit de capacitate de exerci?iu, de reprezentantul  s?u  legal
– p?rinte  sau  tutore  –  f?r?  a  fi  nevoie  pentru  validitatea  lor  de
încuviin?are din partea autorit??ii tutelare.
      Clasificarea prezint?  interes  ?i  în  ceea  ce  prive?te  întinderea
împuternicirilor mandatarului. Mandatul general este  valabil  numai  pentru
actele de conservare  ?i  administrare,  iar  pentru  actele  de  dispozi?ie
trebuie s? existe un mandat special.
5. În  func?ie  de  modul  lor  de  încheiere,  actele  juridice  civile  se
   clasific? în acte consensuale, solemne, formale ?i reale.
      Actele consensuale sunt acele acte care iau  na?tere  în  mod  valabil
prin  simpla  manifestare  de  voin??  a  p?r?ilor,  f?r?   a   fi   necesar
îndeplinirea vreunei  formalit??i.  În  dreptul  nostru  civil  func?ioneaz?
regula consensualit??ii actelor juridice  civile,  în  sensul  c?  ele  sunt
valabile prin simpla manifestare  de  voin??.  Marea  majoritate  a  actelor
juridice civile sunt consensuale.
      Sunt solemne sau formale actele pentru validitatea c?rora  legea  cere
expres încheierea lor într-o anumit?  form?.  Intr?  în  aceast?  categorie,
testamentul, dona?ia, contractul de ipotec? etc.
      Actele reale sunt acele acte în  care  manifestarea  de  voin??,  este
înso?it?  de  remiterea  (predarea)  bunului.  Intr?  în  aceast?  categorie
contractul de împrumut, de depozit, gajul etc.
      Utilitatea distinc?iei dintre actele consensuale solemne ?i  reale  se
manifest? în aceea c? nerespectarea formei la actele solemne (formale)  este
sanc?ionat? cu nulitatea absolut?,  în  vreme  ce  actele  consensuale  sunt
valabile indiferent de forma în care au fost încheiate.  Încheierea  actelor
juridice solemne prin mandatar presupune ca ?i  procura  s?  fie  f?cut?  în
form? solemn?, ceea ce nu se cere în cazul actelor consensuale.
      De asemenea, regimul probator este  diferit  pentru  toate  cele  trei
categorii de acte.
6. Clasificarea  actelor  juridice  civile  în  acte  patrimoniale  ?i  acte
 nepatrimoniale se face în func?ie de con?inutul lor:
      Actul  juridic  patrimonial  este  actul  al   c?rui   con?inut   este
susceptibil de a fi evaluat în  bani.  Intr?  în  aceast?  categorie  actele
juridice civile privesc drepturile reale ?i drepturi de crean??.
      Actul juridic nepatrimonial este acela al c?rui con?inut nu  poate  fi
evaluat în bani. Ele privesc drepturile nepatrimoniale.
      Aceast? clasificare prezint? interes din punct de  vedere  juridic  în
materia nulit??ilor ?i a ocrotirii persoanelor incapabile.
7. Dup? cum au  sau  nu  leg?tur?  cu  modalit??ile  actului  juridic  civil
 (termen, condi?ie, sarcin?) distingem acte pure ?i simple ?i acte  afectate
 de modalit??i.

      Actul juridic pur ?i  simplu  este  actul  care  nu  este  afectat  de
modalit??i. Intr? în aceast?  categorie  c?s?toria,  adop?ia,  recunoa?terea
filia?iei, op?iunea succesoral?.

      Actele afectate de modalit??i este actul care cuprinde  o  modalitate,
adic? un termen, o condi?ie sau o sarcin?, în func?ie  de  care  începe  sau
înceteaz? s?-?i produc? efectele. Sunt  acte  juridice  civile  afectate  de
modalit??i contractul de  împrumut,  contractul  de  vânzare  cu  clauz?  de
între?inere, contractul de asigurare,  contractul  de  dona?ie  cu  sarcin?,
etc.
      Importan?a   acestei   clasific?ri   se   manifest?    sub    aspectul
valabilit??ii, în sensul c? în cazul actelor  juridice  civile  de  a  c?ror
esen?? este existen?a unei  modalit??i,  lipsa  acesteia  atrage  dup?  sine
ineficien?a actului. De asemenea, sub aspectul efectelor, la actele pure  ?i
simple, efectele se produc imediat, definitiv ?i irevocabil, în timp  ce  la
actele afectate de modalit??i, producerea sau  încetarea  efectelor  depinde
de un eveniment viitor care este termenul sau condi?ia.
     8. Actele juridice principale ?i actele juridice accesorii
      La baza acestei clasific?ri se afl?  raportul  ce  exist?  între  ele.
Actele juridice principale sunt acele acte  care  au  o  existen??  de  sine
st?t?toare independent? de vreo leg?tur? cu alte acte.  Majoritatea  actelor
juridice de drept civil sunt  acte  principale  în  sensul  c?  regimul  lor
juridic nu este dependent de al altor acte juridice.
      Actele juridice accesorii sunt acele acte care nu au  o  existen??  de
sine st?t?toare, soarta lor juridic? depinzând de soarta  unui  act  juridic
principal. A?a sunt  spre  exemplu,  contractele  prin  care  se  constituie
garan?ii, cum ar fi fidejusiunea, amanetul, ipoteca, sunt acte accesorii  în
raport cu actul generator al obliga?iei garantate.
      Importan?a acestei  clasific?ri  se  manifest?  pe  planul  examin?rii
validit??ii  ?i  eficacit??ii  acestor  acte,  soarta  juridic?  a   actelor
accesorii depinzând întrutotul de soarta juridic? a actelor principale.
      În raport cu cauza sau scopul  lor,  actele  juridice  civile  pot  fi
împ?r?ite în acte cauzale ?i acte abstracte.
      Actul cauzal este acela pentru a  c?rui  validitate  nu  este  necesar
examinarea  cauzei.  Sunt  acte  abstracte  titlurile  de   valoare,   adic?
înscrisurile în care sunt încorporate drepturi de crean??, cum ar  fi,  spre
exemplu, obliga?iunile cec, cambiile, conosamentele.
      Importan?a acestei clasific?ri const? în aceea c?  la actele  cauzale,
cauza  fiind  un  element  esen?ial   pentru   valabilitatea   lor,   lipsa,
falsitatea,  ilicitatea  ori  imoralitatea  cauzei   sunt   sanc?ionate   cu
nulitatea actelor respective, în timp ce actele abstracte fiind deta?ate  de
cauza lor, absen?a, nerealizarea, ilicitatea sau imoralitatea cauzei  nu  au
nici o înrâurire asupra valabilit??ii lor.
9. În func?ie de modul cum pot  fi  încheiate,  actele  juridice  civile  se
 împart în acte strict personale ?i acte încheiate prin reprezentare.
      Actele juridice personale sunt acele acte care  nu  pot  fi  încheiate
decât personal, nefiind  susceptibile  a  fi  încheiate  prin  reprezentant.
Astfel de acte sunt testamentul, c?s?toria, recunoa?terea filia?iei, etc.
      Actele juridice încheiate printr-un reprezentare sunt actele  juridice
ce se încheie de o  alt? persoan? în calitate de reprezentant.
      Importan?a acestei  clasific?ri  const?  în  aceea  c?  actele  strict
personale constituind excep?ia, sunt guvernate de norme juridice ce  cuprind
unele reguli speciale ce  sunt  de  strict?  interpretare  ?i  aplicare.  De
asemenea, în timp  ce  valabilitatea  actului  juridic  strict  personal  se
apreciaz? numai în raport de persoana  sau  persoanele  ce  le  încheie,  la
actele  încheiate  prin  reprezentant  se   apreciaz?   ?i   prin   persoana
reprezentantului.
10. Dup? reglementarea ?i denumirea lor legal?, actele  juridice  civile  se
 clasific? în acte numite (tipice) ?i acte nenumite (atipice)
      Sunt acte  juridice  numite  sau  tipice  acele  care  au  o  denumire
stabilit? de legisla?ia civil?, precum  ?i  o  reglementare  proprie.  Marea
majoritate a actelor juridice civile sunt numite, cum ar fi,  spre  exemplu,
contractul de vânzare-cump?rare, mandatul, loca?ie, depozit, etc.
      Prin acte juridice  nenumite  se  în?eleg  acele  acte  care  nu  sunt
nominalizate ?i nu au  o  reglementare  proprie  în  legisla?ia  civil?.  Un
asemenea  act  juridic  civil  este  contractul  de  vânzare  cu  clauz?  de
între?inere.
      Clasificarea actelor numite ?i nenumite prezint?  importan??  juridic?
sub aspectul regulilor aplicabile celor  dou?  categorii  de  acte.  Astfel,
actelor  juridice  civile  nenumite  li  se  aplic?  regulile  generale   ce
reglementeaz?  actele  juridice  sau  ale  celui  cu  care  are  mai   mult?
asem?nare.[3]

11. Dup? modul lor de executare, actele juridice civile se  împart  în  acte
 cu executare imediat? ?i acte cu executare succesiv?.
      Actele cu executare imediat? sunt acele  acte  a  c?ror  executare  se
produce o singur? dat?, printr-o singur? presta?ie din  partea  debitorului.
Fac parte din aceast?  categorie,  darul  manual,  vânzarea-cump?rarea  unui
bun, când pe loc se pl?te?te pre?ul ?i se pred? bunul.
      Actele juridice  cu  executare  succesiv?  sunt  acele  acte  a  c?ror
executare se  realizeaz?  prin  mai  multe  presta?ii  succesive.  Intr?  în
aceast?  categorie,  contractul  de  rent?  viager?,  dona?ia   cu   sarcina
între?inerii, vânzarea-cump?rarea în rate etc.
      Aceast? clasificare prezint? interes din punct de vedere  juridic  sub
aspectul sanc?iunilor ce se aplic? în caz de neexecutare.  Astfel,  în  timp
ce  contractele  sinalagmatice  cu   executare   imediat?   li   se   aplic?
rezolu?iunea   pentru   neexecutarea   culpabil?   sau    necorespunz?toare,
contractelor  sinalagmatice  cu  executare  succesiv?  li   se   va   aplica
rezilierea. De asemenea, în cazul actelor juridice cu  executare  succesiv?,
pentru fiecare presta?ie curge o prescrip?ie extinctiv? distinct?.
12. În func?ie de rolul voin?ei p?r?ilor în stabilirea con?inutului  actului
 juridic civil, distingem acte subiective ?i acte condi?ie.
      Actele juridice subiective se  caracterizeaz?  prin  aceea  c?  întreg
con?inutul lor este stabilit  prin  voin?a  p?r?ilor  care  le-au  încheiat.
Acestea sunt marea majoritate a actelor de drept civil.
      Actele juridice condi?ie  sunt  acele  acte  al  c?ror  con?inut  este
predeterminat de norme imperative, p?r?ile  actelor  juridice  exprimându-?i
voin?a numai în privin?a na?terii lor. Exemplu de act juridic condi?ie  este
c?s?toria.
      Aceast?  clasificare  prezint?  importan??  din  punct  de  vedere  al
aprecierii  condi?iilor  de  validitate  ale  celor   dou?   acte.   Astfel,
con?inutul actelor juridice condi?ie fiind reglementat în mod  imperativ  de
lege, valabilitatea lor se apreciaz?  în  limitele  acestor  norme  juridice
imperative, în vreme  ce  aprecierea  valabilit??ii  actelor  subiective  al
c?ror con?inut este stabilit de p?r?i se face în limite mai largi.
      Pe de alt? parte, în timp ce actele juridice condi?ie nu pot  fi decât
cele stabilite ?i reglementate de lege, actele subiective  nu  se  limiteaz?
numai la cele expres reglementate de lege.

           Condi?iile de valabilitate ale actelor juridice civile.
      Dup? reglement?rile de baz? pe care ni  le  ofer?  doctrina  juridic?,
condi?iile esen?iale pentru validitatea conven?iilor sunt:
      o Capacitatea de a contracta;
      o Consim??mântul valabil al p?r?ii care se oblig?;
      o Un obiect determinat;
      o O cauz? licit?.
      În leg?tur? cu aceste prevederi se impun a fi f?cute unele  preciz?ri.
Astfel, de?i textul  se  refer?  la  conven?ii,  condi?iile  enumerate  sunt
necesare ?i valabile pentru toate actele  juridice,  indiferent  c?  acestea
sunt unilaterale sau bilaterale. Pe de alt? parte, de?i textul se refer?  la
consim??mântul valabil al  p?r?ii  care  se  oblig?,  totu?i  toate  p?r?ile
actului juridic, inclusiv creditorul, trebuie  s?  exprime  un  consim??mânt
valabil.
      De asemenea actul juridic este  valid  nu  numai  când  obiectul  este
determinat, ci ?i atunci când acest obiect este doar  determinabil,  iar  în
ceea ce prive?te cauza nu este suficient ca s? fie numai licit?, ci în  plus
trebuie s? fie real? ?i corespunz?toare regulilor de moral?.[4]
      În afara condi?iilor ar?tate mai  sus,  o  condi?ie  esen?ial?  pentru
validitatea actelor juridice o constituie forma pentru  actele  formale  sau
solemne.
      Pe  lâng?  condi?iile  esen?iale,  actul  juridic  poate  cuprinde  ?i
condi?ii neesen?iale sau întâmpl?toare, a c?ror  lips?  nu  poate  influen?a
valabilitatea actelor  juridice,  cum  ar  fi,  spre  exemplu,  modalit??ile
actului juridic (termenul ?i condi?ia).

   No?iunea ?i clasificarea condi?iilor de validitate ale actului juridic
                                   civil.


      În literatura de specialitate, condi?iile esen?iale de validitate  ale
actelor  juridice  au  fost  desemnate  ?i   prin   termenul   de   elemente
esen?iale.[5] Nu  credem  c?  ar  fi  vreo  gre?eal?  ca  pentru  desemnarea
termenului de condi?ii esen?iale  de  validitate  ale  actelor  juridice  ?i
expresia “cerin?ele esen?iale de validitate ale actului juridic”.
      Prin  condi?ii  de  validitate  ale  actului  juridic  trebuie  s?  de
în?eleag? toate cerin?ele sau elementele prev?zute de lege sau stabilite  de
p?r?i pentru validitatea actului juridic civil.
      Condi?iile de validitate ale actului juridic civil se  clasific?  dup?
mai multe criterii. Astfel, în  func?ie  de  aspectele  la  care  se  refer?
deosebim condi?ii de fond ?i condi?ii de  form?.  Condi?iile  de  fond  sunt
cele care privesc con?inutul actului juridic,  iar  cele  de  form?  privesc
forma de exteriorizare a voin?ei,  adic?  forma  pe  care  o  îmbrac?  acest
con?inut.
      În func?ie de obligativitatea lor, condi?iile actului juridic civil se
împart  în  esen?iale  ?i  neesen?iale.  Condi?iile  esen?iale  sunt   acele
condi?ii  care  trebuie  îndeplinite  în  mod  obligatoriu,  pentru   îns??i
validitatea actului juridic. Dimpotriv? condi?iile neesen?iale  pot  fi  sau
nu prezente în structura  actului  juridic  civil,  f?r?  consecin?e  asupra
valabilit??ii acestuia.
      În sfâr?it, condi?iile actului juridic civil se mai pot clasifica,  în
func?ie de sanc?iunea  ce  intervine  în  caz  de  nerespectare  a  lor,  în
condi?iile de validitate a c?ror nerespectare se sanc?ioneaz?  cu  nulitatea
actului ?i condi?ii  de  eficacitate  a  c?ror  nerespectare  prive?te  doar
eficacitatea actului, f?r? nici o  înrâurire  asupra  valabilit??ii  actului
juridic civil.


                Capacitatea de a încheia actul juridic civil


                       No?iune ?i reglementare legal?.

      Capacitatea de a încheia acte juridice civile este una din  condi?iile
de fond, esen?ial? pentru validitatea actului juridic.
      Prin  capacitate  de  a  încheia  acte  juridice  civile  se  în?elege
aptitudinea subiectului de drept civil de a deveni titular  de  drepturi  ?i
obliga?ii civile, prin încheierea de acte de drept  civil.[6]  Conceput?  în
acest fel, capacitatea de a încheia acte juridice civile se  înf??i?eaz?  ca
o parte a capacit??ii de  folosin??  a  persoanei  fizice  ?i  juridice,  în
sensul posibil (aptitudinii) de a avea drepturi ?i obliga?ii civile,  precum
?i ca o premis? a capacit??ii de exerci?iu, al?turi de  discern?mânt,  de  a
dobândi drepturi subiective civile ?i  obliga?ii  prin  încheierea  de  acte
juridice civile. Cu alte cuvinte, capacitatea de  a  încheia  acte  juridice
civile se întemeiaz? atât pe ideea de a  dobândi  prin  încheierea  de  acte
juridice civile.
      Sub  aspectul  reglement?rii  legale  în  articol   ….   Enumerându-se
condi?iile esen?iale pentru validitatea  unui  act  juridic,  la  pct  1  se
prevede expres capacitatea de a contracta. În afara acestui  text  de  lege,
capacitatea de a încheia acte juridice civile mai este reglementat?  de  art
… , potrivit c?ruia “poate contracta orice persoan?  ce  nu  este  declarat?
incapabil? de lege” ?i art ….,  care  enumer?  persoanele  incapabile  de  a
încheia contracte ?i anume minorii, interzi?ii, precum ?i to?i  acei  c?rora
legea le-a prohibit oarecare contracte.
      Unele reglement?ri privind capacitatea  de  a  încheia  acte  juridice
civile au ca obiect diferite categorii  de  acte  juridice  civile.  Astfel,
potrivit  dispozi?iilor  art…  ,  minorul  de  16  ani  poate  dispune  prin
testament de jum?tate din bunurile de  care  poate  dispune  potrivit  legii
persoana major?, iar în art   …   se  consacr?  principiul  potrivit  c?ruia
“orice persoan? este capabil? de a face testament, dac? nu  este  oprit?  de
lege”. De asemenea,  în  toat?  materia  contractelor  de  vânzare-cump?rare
potrivit art …. “Pot cump?ra ?i vinde to?i c?rora  nu  le  este  oprit  prin
lege”


          Principiul capacit??ii ?i excep?ia de la acest principiu

      Regula în aceast? materie, consacrat? în doctrin? ?i stabilit?  ?i  de
practica judec?toreasc? este c? orice persoan? are capacitate de  a  încheia
acte juridice civile, incapacit??ile  constituind  excep?ii  de  la  aceast?
regul?. În leg?tur? cu aceast? regul? în articolul 12  C.  Civ.  Se  prevede
expres c? “nimeni nu poate fi îngr?dit în capacitate de  folosin??  ?i  nici
lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerci?iu, decât în  cazurile
?i condi?iile stabilite de lege”.
      În ceea ce  prive?te  persoanele  juridice  regula  capacit??ii  de  a
încheia  acte  juridice   este   subordonarea   principiului   specialit??ii
capacitatea de folosin?? consacrat?  prin  art.  29  din  C.  Civ.  Potrivit
c?ruia “persoana juridic? are  capacitate  juridic?  de  folosin??  potrivit
scopului activit??ii ei”
      Capacitatea de folosin?? a persoanei juridice ia na?tere  în  momentul
aprob?rii statutului sau regulamentului ei, iar în cazurile când urmeaz?  s?
func?ioneze pe baza regulamentului general privind  organiza?iile  de  stat,
respectiv – din momentul public?rii de c?tre organul competent  a  hot?rârii
de înfiin?are a ei. Dac? statutul urmeaz? s?  fie  înregistrat,  capacitatea
de folosin?? a persoanei juridice ia na?tere din momentul înregistr?rii.
      Toate actele juridice care nu sunt  încheiate  în  vederea  realiz?rii
scopului persoanei juridice sunt sanc?ionate cu nulitatea.
      Incapacitatea de  a  încheia  acte  juridice  trebuie  s?  fie  expres
prev?zut? de lege, iar textele de lege prin care  sunt  reglementate  astfel
de excep?ii sunt de strict? interpretare ?i aplicare.
      Fa?? de no?iunea ?i reglement?rile legale privitoare la capacitatea de
a încheia acte juridice civile, se poate concluziona c?  aceast?  capacitate
este o stare de drept în compara?ie cu discern?mântul care este o  stare  de
fapt  care  se  apreciaz?  de  la  persoan?  la  persoan?,  în  func?ie   de
aptitudinea ?i puterea psihointelectual? a acesteia de a aprecia între  bine
?i r?u, licit ?i ilicit, moral ?i imoral, etc.[7]


                               Consim??mântul



              Corela?ia dintre consim??mânt ?i voin?a juridic?


      Pentru ca un act juridic s? ia  fiin??  ?i  s?  produc?  efecte,  este
absolut necesar? existen?a unei voin?e  care  s?-l  creeze,  deoarece  actul
juridic este manifestarea de voin?? f?cut? cu inten?ia de a  produce  efecte
juridice, adic? de  a  crea,  modifica,  transmite   sau  stinge  un  raport
juridic civil.
      Privit? în realitatea ei psihologic?, voin?a este un  fenomen  complex
care cuprinde în  con?inutul  ei  st?ri  intelective  (senza?ii,  percep?ii,
gândire, memorie); st?ri afective (emo?ii ?i sentimente) ?i  st?ri  volitive
(reglarea conduitei, propunerea de scopuri deliber?ri, lu?ri de  decizii)[8]
?i sub  aspectul  ei  juridic  voin?a  este  un  fenomen  complex,  deoarece
structura ei este  format?  din  dou?  elemente:  consim??mânt  ?i  cauz?  a
(scop).
      Corela?ia care exist? a?adar, între voin??  ?i  consim??mânt  este  de
tipul întreg parte, voin?a alc?tuind întregul, iar consim??mântul o parte  a
acestuia.


                  Formarea ?i principiile voin?ei juridice


  Ceea ce îi determin? pe oameni s? încheie acte juridice este  nevoia  lor
de a-?i satisface cerin?ele  de  ordin  material  ?i  spiritual  ale  vie?ii
cotidiene. Aceasta înseamn? c? orice  act  de  voin??  urm?re?te  realizarea
unui anumit scop. Sub influen?a nevoilor  se  formeaz?  motivele  ac?iunilor
omene?ti, motivele constituind, a?adar, elementul care-l îndeamn? pe om  s?-
?i propun? anumite scopuri, iar scopul reprezint?  ceea  ce  omul  tinde  s?
realizeze. Tocmai  aceast?  tr?s?tur?  a  ac?iunii  omene?ti,  de  a  urm?ri
con?tient realizarea unui anumit scop, ne îng?duie s?  denumim  ac?iunea  sa
ca act de voin??.
  Cânt?rind motivele care o îndeamn?  s?  ac?ioneze,  persoana  delibereaz?
pân? când intervine motivul determinant care antreneaz?  hot?rârea  de  a  o
încheia actul juridic proiectat.
  În procesul psihologic de  formare  a  consim??mântului  distingem,  prin
urmare, mai multe etape,  ?i  anume:  reflectarea  nevoilor  în  con?tiin??,
apari?ia sub -  impulsul  lor  –  a  motivelor  care  îndeamn?  la  ac?iune;
deliberarea;  interven?ia  motivului  determinant  care  este  reprezentarea
intelectual? a scopului principal,  urm?rit  ?i,  în  fine  hot?rârea  de  a
încheia actul juridic necesar  pentru  împlinirea  scopului  urm?rit,  adic?
pentru  împlinirea  nevoilor  care  au  constituit  punctul  de  plecare  al
procesului psihologic de formare a voin?ei juridice.
  Din punct de  vedere  juridic  intereseaz?  numai  interven?ia  motivului
determinant ?i hot?rârea de a încheia actul juridic,  care  constituie  cele
dou? elemente ale voin?ei juridice ?i anume:
     a) consim??mântul, care înseamn? hot?rârea de a încheia actul juridic;
     b) cauza prin  care se în?elege scopul concret urm?rit prin încheierea
        actului  respectiv,  scop  a  c?rui  reprezentare  intelectual?   a
        constituit  motivul  determinant  ale  încheierii  actului  juridic
        civil.
  Doctrina juridic? civil? consacr? dou?  principii  ce  guverneaz?  voin?a
juridic? ?i anume principiul libert??ii actelor  juridice  civile,  cunoscut
?i sub numele de principiu autonom de voin?? ?i  principiul  voin?ei  reale,
numit ?i principiul voin?ei interne.
  De aici rezult? c? subiectele de drept civil sunt libere s? încheie orice
acte juridice, dar respectând  legea  ?i  bunele  moravuri.  Cu  respectarea
legii ?i a regulilor de moral?,  subiectele   de  drept  civil  pot  s?  dea
actului juridic încheiat, con?inutul dorit de ele. Ele  sunt,  de  asemenea,
libere s? modifice sau s? pun? cap?t actului juridic pe care l-au încheiat.
  Pentru a produce efecte juridice, respectiv,  pentru  a  crea,  modifica,
transmite sau stinge raporturi juridice de drept civil,  voin?a  trebuie  s?
fie exteriorizat? de forul  interior  al  autorului  ei.  Cu  alte  cuvinte,
voin?a intern? trebuie manifestat? în exterior  pentru  a  fi  cunoscut?  de
alte persoane. Voin?a  juridic?  cuprinde,  a?adar,  dou?  elemente:  voin?a
intern? (real?) ?i voin?a  declarat?  (exteriorizat?).  Pentru  a  putea  da
na?tere la efecte juridice între voin?a intern? ?i cea declarat? trebuie  s?
existe  o  concordan??  deplin?.  Exist?  îns?  cazuri  în  care  nu  exist?
concordan?? între  voin?a  ?i  cea  intern?,  situa?ie  în  care  se  ridic?
problema c?reia dintre acesteia trebuie s? i se acorde prioritate.


          Defini?ia ?i cerin?ele de validitate ale consim??mântului


  Consim??mântul este condi?ia  esen?ial?,  de  fond,  prev?zut?  de  lege,
pentru validitatea actului juridic civil.
  Prin consim??mânt se în?elege hot?rârea unei  persoane  de  a  se  obliga
juridice?te ?i manifestarea în exterior a acestei  hot?râri.  Consim??mântul
este în aceast? accep?iune, un element fundamental ?i  necesar  al  oric?rui
act juridic civil.
  Într-un alt sens, mai apropiat de sensul  etimologic al  cuvântului  prin
consim??mânt  se  desemneaz?  acordul  de  voin??  al  p?r?ilor,  în  actele
juridice bilaterale ?i multilaterale.[9]
  Pentru a fi valabil consim??mântul trebuie s?  îndeplineasc?,  cumulativ,
urm?toarele cerin?e:
a) hot?rârea de a încheia actul juridic trebuie s? fie exteriorizat?.  Atâta
timp cât consim??mântul nu a fost exteriorizat nu are nici  o  semnifica?ie
juridic?.
  Formele declara?iei de voin?? pot fi alese liber de c?tre cei ce  încheie
actul juridic cu excep?ia cazurilor prev?zute de lege, când manifestarea  de
voin?? trebuie s? îmbrace o form? special?.
  Modurile de exteriorizare a consim??mântului  sunt  variate.  Vorbele  ?i
înscrisurile sunt cele mai frecvente. Dar în afar?  de  declara?ia  expres?,
f?cut? verbal, în scris sau chiar  printr-un  gest,  spre  exemplu  chemarea
unui taxi, consim??mântul se mai poate manifesta  ?i  prin  s?vâr?irea  unei
ac?iuni cum ar fi, spre exemplu, începerea execut?rii unui mandat  din  care
rezult? în mod concludent acceptarea mandatului  ori  chiar  prin  adoptarea
unei anumite atitudini (sta?ionarea taxiurilor în anumite locuri ce le  sunt
rezervate).
  În literatura de specialitate,  ca  ?i  în  practica  judiciar?  s-a  pus
problema valorii juridice a t?cerii. În principiu t?cerea prin ea îns??i  nu
poate valora consim??mântul.
  Cu toate acestea, legea prevede unele cazuri în  care  t?cerea  valoreaz?
consim??mântul.  Astfel,  dac?  dup?  expirarea  termenului  stipulat   prin
contractul de loca?iune, locatarul r?mâne ?i este l?sat în posesia  bunului,
loca?iunea se  consider?  reînnoit?  care  se  nume?te  tacit?  reloca?iune.
T?cerea  mai  poate  valora  consim??mântul  atunci  când  p?r?ile  atribuie
t?cerii semnifica?ie juridic? de consim??mânt sau o astfel  de  semnifica?ie
rezult? din obicei.
b)  consim??mântul  trebuie  s?  provin?  de  la   o   persoan?   care   are
discern?mânt.  Actul  juridic  civil  fiind  un  act  de  voin??,   autorii
manifestarea de voin?? trebuie s? aib? puterea de a discerne ?i  a  aprecia
consecin?ele actului juridic pe care le încheie.
  Persoanele care au deplin? capacitate de exerci?iu, sunt prezumate c?  au
discern?mânt. Minorii pân? la vârsta de 15 ani aliena?ii mintali ?i  debilii
mintali  pu?i  sub  interdic?ie  judec?toreasc?   sunt   prezuma?i   c?   au
discern?mântul  necesar  s?  încheie  acte  juridice  civile,  fie  datorit?
vârstei lor fragede, fie datorit? st?rii lor de s?n?tate mintal?.
  Între 15 ?i 18 ani minorii au capacitate de  exerci?iu  restrâns?  ?i  în
aceast? perioad? discern?mântul lor juridic este în curs de formare.  Ei  au
discern?mânt, îns? le lipse?te  experien?a  vie?ii  juridice,  motiv  pentru
care actele lor juridice sunt încuviin?ate în prealabil de  ocrotitorii  lor
legali.
c) consim??mântul trebuie s? fie exprimat cu inten?ia de  a  produce  efecte
juridice, adic? de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic. De
aici consecin?a c? obliga?iile de ordin moral, cele  de  polite?e  sau  pur
amicale, precum ?i cele încheiate sub o condi?ie pur postetativ?,  a  c?rei
realizare depinde exclusiv de voin?a celui ce se oblig?, nu sunt  obliga?ii
juridice. În aceste cazuri, declara?ia de voin?? nu are  valoare  juridic?,
fiindc? lipse?te inten?ia de a se obliga juridice?te.
d) Consim??mântul s? nu  fie  alterat  prin  vreun  viciu  de  consim??mânt.
Caracterul con?tient ?i liber  al  consim??mântului  poate  fi  alterat  de
anumite împrejur?ri denumite vicii de consim??mânt.  Într-adev?r,  potrivit
dispozi?iilor art, c civ “consim??mântul nu este valabil când este dat prin
eroare, smuls prin violen?? sau surprins prin dol”. Viciile care  altereaz?
caracterul con?tient ?i liber al  consim??mântului  sunt:  eroarea,  dolul,
violen?a ?i leziunea.



                           Viciile de consim??mânt


  Eroarea. Eroarea este o fals? reprezentare  a  realit??ii  la  încheierea
unui act juridic. În raport cu  consecin?ele  pe  care  le  produce  eroarea
poate distinge voin?a juridic?, poate vicia consim??mântul sau poate  s?  nu
aib? nici  o influen?? asupra voin?ei, fiind indiferent din punct de  vedere
juridic. Rezult?, a?adar, c? în func?ie de  efectele  la  care  d?  na?tere,
eroarea este de trei feluri: eroarea obstacol,  denumit?  ?i  distinctiv  de
voin??, eroare-viciu de consim??mânt ?i eroare indiferent?.
  Eroarea obstacol este cea mai  grav?  form?  de  eroare,  ea  împiedicând
formarea actului juridic. Acest fel de eroare  se  întâlne?te  în  cazul  în
care ea cade asupra naturii actului juridic, adic? o parte crede c?  încheie
un act juridic de vânzare-cump?rare, iar cealalt? parte c?  încheie  un  act
juridic de dona?ie,  precum  ?i  în  cazul  în  care  eroarea  cade   asupra
identit??ii obiectului,  respectiv,  o  parte  crede  c?   obiectul  actului
juridic este un apartament,  iar  cealalt?  parte  c?  obiectul  actului  îl
constituie o garsonier?.
  Eroarea obstacol împiedicând  formarea  actului  juridic  echivaleaz?  cu
lipsa consim??mântului ceea ce atrage dup? sine  nulitatea  actului  juridic
civil încheiat sub imperiul acestei erori.
  Eroarea viciaz? consim??mântul în dou? cazuri ?i anume: când eroarea cade
asupra calit??ilor substan?iale ale obiectului adic? asupra acelor  calit??i
care au fost determinante la încheierea actului juridic ?i f?r?  de  care  –
dac? n-ar fi intervenit eroarea – actul nu s-ar fi încheiat (de exemplu,  se
crede c? se cump?r?  un  tablou  original  al  unui  pictor  renumit  ?i  în
realitate este o copie) ?i atunci când eroarea cade  asupra identit??ii  sau
asupra calit??ilor  speciale  ale  persoanei  celui  cu  care  s-a  încheiat
contractul,   în   acele   contracte   în   care   considera?ia    persoanei
cocontractului  ?i  a  calit??ilor  sale  speciale  (aptitudini   deosebite,
talent, reputa?ie etc.) sunt hot?râtoare la încheierea  contractului  (actul
cu titlu gratuit, mandat, depozit, angajarea de speciali?ti sau arti?ti).
  Prin urmare, ceea ce viciaz? consim??mântul ?i anularea  actului  juridic
este eroarea asupra  motivului  determinant,  dac?  acest  motiv  a  fost  o
calitate substan?ial? a obiectului sau identitatea ori  însu?irile  speciale
ale persoanei cocontractului.
  Actele juridice civile încheiate sub imperiul erorii sunt sanc?ionate  cu
nulitate relativ?.
  În toate celelalte cazuri, eroarea este considerat? ca indiferent?. Ea nu
viciaz?  consim??mântul  ?i  ca  atare  nu  are  nici  o  influen??   asupra
valabilit??ii  actului  juridic  (de  exemplu,  eroarea  asupra  calit??ilor
nesubstan?iale) erori de calcul.
  În func?ie de natura realit??ii  fals   reprezentate,  eroare  poate  fi:
eroare de fapt, adic? o fals? reprezentare a realit??ii faptelor ?i  eroarea
de drept care const? în falsa reprezentare  a  existen?ei  ori  con?inutului
unei legi.
  Problema admisibilit??ii erorii de drept ca viciu  de  consim??mânt  este
controversat.  Unii  autori  invocând  argumente  rezultând  din   obliga?ia
cunoa?terii legii întemeiaz? pe prezum?ia de cunoa?tere  a  legii  consider?
c? eroarea de drept nu poate fi invocat? ca viciu de consim??mânt.[10]
  Consider?m al?turi de marea majoritate a autorilor, precum ?i de practica
judec?toreasc?  c?  eroarea  de  drept  poate  fi  invocat   ca   viciu   de
consim??mânt. Eroarea de drept în m?sura în care produce acelea?i efecte  ca
?i eroarea de fapt nu poate fi respins? ca viciu de  consim??mânt,  deoarece
cel ce invoc? eroarea de drept nu caut?  s?  se  sustrag?  de  la  aplicarea
legii civile, ci se m?rgine?te s? arate c? a avut o  fals?   reprezentare  a
realit??ii cu privire la aceasta, ceea ce are  ca  urmare  anularea  actului
juridic.
  Pentru ca falsa reprezentare a realit??ii la încheierea unui act  juridic
civil  s?  fie  viciu  de  consim??mânt  trebuiesc   îndeplinite   cumulativ
urm?toarele dou? condi?ii: elementul asupra c?ruia cade  eroarea trebuie  s?
fie hot?râtor, determinant pentru încheierea actului juridic, în  sensul  c?
dac? ar fi fost cunoscut realitatea, actul nu se  încheia  ?i  faptul  –  la
contracte – c? cel?lalt contractant a cunoscut sau trebuie s?  cunoasc?,  în
împrejur?rile date, c? motivul determinant asupra c?ruia a  purtat  eroarea,
a fost determinant, hot?râtor pentru încheierea actului juridic.
  Conform principiilor proba?iunii judiciare, dovada erorii trebuie s?  fie
f?cut? de cel ce invoc? eroarea ca viciu  de  consim??mânt.  Fiind  un  fapt
juridic eroarea poate fi dovedit? prin orice mijloc de prob? admis de  lege,
inclusiv prin martori ?i prezum?ii.
  Dolul (viclenia). Dolul este inducerea în eroare  a  unei  persoane  prin
folosirea de mijloace viclene în scopul de a o determina s? încheie  un  act
juridic. Dolul nu viciaz? consim??mântul direct, ci prin  mijlocirea  erorii
pe care o provoac?. Ceea ce viciaz?  consim??mântul  este,  a?adar,  eroarea
provocat? de dol. Victima dolului nu se în?eal?,  ci  este  în?elat?,  fiind
indus? în eroare de o alt? persoan? prin mijloace viclene.
  Dolul ca viciu de consim??mânt  presupune  dou?  elemente  ?i  anume,  un
element subiectiv inten?ional, constând în inten?ia de a induce  o  persoan?
în eroare pentru a o determina s? încheie  un  act  juridic  ?i  un  element
obiectiv, material care const? în întrebuin?area de  mijloace  viclene  prin
care se în?eleg acte combinate de ?iretenie, abilit??i  sau  ma?ina?iuni  cu
caracter de în?el?ciune, prin intermediul c?rora se realizeaz?  inten?ia  de
inducere în eroare. Acest element al dolului poate consta nu  numai  dintr-o
ac?iune, ci dintr-o  omisiune,  dolul  fiind  cunoscut  în  acest  caz  prin
denumirea de dol prin reticen?? ?i const? în necomunicarea celeilalte  p?r?i
a unor împrejur?ri esen?iale pentru încheierea actului.
  Din aceste prevederi legale rezult? c? pentru a fi viciu de consim??mânt,
dolul trebuie s? îndeplineasc?  cumulativ,  urm?toarele  dou?  condi?ii:  în
primul rând eroarea  provocat?  de  dol  s?  fie  determinant?,  hot?râtoare
pentru  încheierea  actului  juridic  sau,  a?a  cum  se  exprim?  un  autor
“ma?ina?ia dolosiv? trebuie s?-?i produc? efectele în  a?a  fel  încât  f?r?
existen?a ei actul nu s-ar fi încheiat”[11] ?i în al doilea  rând  dolul  s?
emane de  la cel?lalt cocontractant.
  Caracterul determinant, hot?râtor  al  dolului  se  apreciaz?  ca  ?i  la
eroare, dup? criterii subiective de la caz la caz, în func?ie de  experien?a
de via??, preg?tirea ?i alte împrejur?ri  care  îl  privesc  pe  cel  ce  se
pretinde victima dolului.
  În ceea ce prive?te cea de a doua condi?ie, care se refer? la  mijloacele
viclene întrebuin?ate de una din p?r?i, în literatura  de  specialitate  s-a
admis c? aceast? condi?ie este îndeplinit? ?i atunci când provine de  la  un
ter?, dac? cealalt? parte are cuno?tin?? de aceast? împrejurare,  precum  ?i
atunci când mijloacele  viclene  provin  de   la  reprezentantul  celeilalte
p?r?i.
  Când  eroarea  provocat?  de  dol  a  fost  elementul  hot?râtor  care  a
determinat  consim??mântul,  dolul  se  nume?te  principal  ?i  conduce   la
nulitatea relativ? a actului.
  Când, dimpotriv?, eroarea provocat? de dol nu a fost elementul  hot?râtor
al consim??mântului, dolul se nume?te incidental ?i poate conduce  numai  la
ob?inerea de desp?gubiri (de exemplu se poate cere o reducere de pre?,  dac?
s-a cump?rat prea scump din cauza dolului).
  Pentru a putea conduce la nulitatea actului, dolul trebuie dovedit,  c?ci
dolul nu se presupune. Fiind un fapt juridic, dolul poate  fi  dovedit  prin
orice mijloace de prob?.
  De?i dolul nu este  decât  o  eroare  provocat?,  el  prezint?  totu?i  o
utilitate proprie, c?ci – spre deosebire  de  eroare  propriu-zis?  –  dolul
viciaz? consim??mântul ?i atunci când poart?  asupra  altor  elemente  decât
calit??ile  substan?iale  ale  obiectului  sau  identitatea  ori  însu?irile
speciale  ale  persoanei  cocontractantului,  în  acele  contracte  în  care
considera?ia persoanei este determinant?. Apoi, dolul este mult mai u?or  de
dovedit decât eroarea, c?ci pe când la dol  obiectul  probei  îl  constituie
elementele de fapt  (mijloacele  viclene  exteriorizate)  u?or  de  dovedit,
dimpotriv?, la eroare obiectul probei  este  un  element  psihologic  (falsa
reprezentare a realit??ii) mai greu de dovedit.
  Violen?a. Violen?a este amenin?area unei persoane cu un r?u, în  a?a  fel
încât îi insufl? acesteia o temere  care  o  determin?  s?  încheie  un  act
juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat.
  Violen?a sau constrângerea poate fi de dou?  feluri:  fizic?  ?i  psihic?
(moral?). Violen?a fizic? exist? atunci când amenin?area cu un r?u  prive?te
integritatea fizic? a persoanei  ori  a  bunurilor  sale.  Violen?a  psihic?
(moral?) se refer? ?a  amenin?area  cu  un  r?u  a  cinstei,  a  onoarei,  a
reputa?iei persoanei etc.
  Sub aspectul structurii sale, violen?a presupune dou? elemente, ?i anume:
a) Amenin?area cu un r?u (element obiectiv) care poate fi de  natur?  fizic?
  (omor, lovituri) de natur? patrimonial? (distrugerea unor bunuri, sistarea
  unor pl??i etc.) sau de natur? moral? (amenin?area de atingere a  onoarei,
  amenin?area de p?r?sire etc.)
b) Insuflarea unei astfel de temeri (element subiectiv) care  s?  constrâng?
  victima violen?ei s? încheie actul juridic  pe  care  altfel  nu  l-ar  fi
  încheiat. Temerea provocat? de amenin?are se  va  aprecia  în  func?ie  de
  criteriile subiective, vârst?, sex, vigoare, experien?a vie?ii etc.
  Ceea ce viciaz? consim??mântul  este  mai  degrab?,  teama  insuflat?  de
violen??, decât îns??i violen?a, care r?mâne  faptul  exterior  ce  provoac?
temerea. Starea psihologic? de team? în care o  persoan?  se  transpune  sub
influen?a violen?ei d? na?tere motivului (evitarea r?ului) care o  determin?
s? încheie actul, motiv determinant care n-ar fi existat dac? voin?a  sa  ar
fi fost liber?.
  Pentru ca violen?a s? vicieze  consim??mântul  ?i  s?  poat?  conduce  la
anularea actului se cere ca amenin?area s? fie  injust?  (nelegitim?).  Dac?
amenin?area se refer? la un r?u în  a  c?rui  producere  nu  se  vede  nimic
ilicit sau la o fapt? pe  care  cel  care  amenin?a  era  îndrept??it  s?  o
s?vâr?easc?, o asemenea  amenin?are  nu  poate  justifica  atacarea  actului
s?vâr?it sub imperiul amenin??rii cu nulitatea.
  De asemenea, pentru a vicia consim??mântul, violen?a nu  trebuie  s?  fie
numai injust? ci, trebuie s? fie determinant?,  hot?râtoare  pentru  victima
violen?ei de a încheia actul juridic.  Aprecierea  caracterului  determinant
al temerii produse de violen??, se face  dup?  criterii  subiective  privind
victima violen?ei cum ar fi, vârsta, gradul de cultur?  la  acesteia,  locul
unde s-a exercitat violen?a.
  Spre deosebire de dol, nu se cere ca violen?a s? provin? de  la  cel?lalt
cocontractant.
  În  literatura  de  specialitate  se  apreciaz?   c?   violen?a   viciaz?
consim??mântul nu numai când, violen?a provine de la persoane, ci ?i  atunci
când temerea  este  insuflat?  de  împrejur?rile  exterioare,  obiective  ce
constituie starea de necesitate.[12]
  Actele juridice încheiate sub imperiul violen?ei vor  fi  sanc?ionate  cu
nulitatea relativ?.
  Leziunea. Prin leziune se în?elege paguba material? pe care o sufer?  una
din p?r?ile contractante din cauza  dispropor?iei  de  valoare  dintre  cele
dou? presta?ii, existente, în chiar momentul încheierii contractului.
  Elementele leziunii difer? în func?ie de concep?ia  ce  a  stat  la  baza
reglement?rii ei. Astfel, potrivit concep?iei subiective,  leziunea  implic?
structural  dou?  elemente  ?i   anume   dispropor?ia   de   valoare   între
contrapresta?ii ?i existen?a unei st?ri de nevoie în care se  afl?  una  din
p?r?ile contractante de care profit? cealalt? parte.
  În concep?ia obiectiv? leziunea se rezum? la un singur element  ?i  anume
la  paguba  ce  rezult?  din  dispropor?ia  de  valoare  dintre  cele   dou?
presta?ii.
  Pentru anularea actului juridic civil pentru leziune  se  cer  întrunite,
cumulativ, urm?toarele condi?ii:  leziunea  s?  fie  consecin??  direct?  ?i
nemijlocit? a încheierii actului juridic respectiv; leziunea  s?  existe  în
raport cu momentul încheierii  actului  ?i  dispropor?ia  de  valoare  între
presta?ii s? fie v?dit?.
  Pot  fi  anulate  pentru  leziune  numai  actele   juridice   civile   ce
îndeplinesc, cumulativ, urm?toarele condi?ii: sunt acte juridice  civile  de
administrare, cu  titlu  oneros;  sunt  acte  juridice  comutative  ?i  sunt
încheiate  de  minorii   cu   capacitate   de   exerci?iu   restrâns?   f?r?
încuviin?area p?rin?ilor sau tutorelui, acte p?gubitoare pentru minor.


                         Cauza actului juridic civil



                    No?iunea cauzei actului juridic civil


  Cauza este o condi?ie esen?ial? de validitate a actelor juridice  civile.
Cauza constituie al?turi  de  consim??mânt  cel  de  al  doilea  element  al
voin?ei juridice.
  Prin cauz? se în?elege scopul concret în vederea c?ruia se încheie un act
juridic. Privit din punct de vedere juridic, cauza precede efectele  actului
juridic civil, ea fiind  prefigurarea  mental?  a  scopului  urm?rit  ce  se
realizeaz? înainte ?i în vederea încheierii actului  juridic  civil.  Tocmai
în vederea realiz?rii acestui scop p?r?ile încheie actul juridic.
  Cauza este un element specific fiec?rei manifest?ri de voin??  în  parte.
Aceasta înseamn? c?  la  contracte  care  sunt  rezultatul  manifest?rii  de
voin?? a dou? sau mai multe p?r?i, obliga?ia  fiec?rei  p?r?i  are  o  cauz?
proprie, f?r? a exista o cauz? comun? a contractului. Ea exist? nu numai  la
contracte, dar ?i la actele de voin?? unilateral?.


                              Elementele cauzei

  Cauza cuprinde dou? elemente ?i anume: scopul imediat al consim??mântului
care const? în reprezentarea  sau  considerarea,  în  contractul  bilaterale
oneroase  a  contrapresta?iei  celeilalte  p?r?i,  în   contractele   reale,
remiterea  bunului,  iar  în   actele   juridice   gratuite,   inten?ia   de
liberalitate. Acest prim  element  al  cauzei  este  abstract,  obiectiv  ?i
invariabil acela?i, în aceea?i categorie de acte  juridice.  Scopul  imediat
al consim??mântului constituie cel  de  al  doilea  element  al  cauzei,  el
reprezentând mobilul principal ce a determinat încheierea  actului  juridic.
Scopul imediat este elementul concret, subiectiv ?i variabil de  la  un  act
juridic la altul. A?a, spre exemplu, în  contractele   de  vânzare-cump?rare
scopul imediat  este,  pentru  to?i  cump?r?torii  dobândirea  dreptului  de
proprietate asupra  bunului  cump?rat,  f?r?  nici  o  deosebire  de  la  un
contract la altul, iar scopul imediat difer? de la contract la contract,  în
func?ie de destina?ia concret? în vederea c?reia, lucrul a fost cump?rat.
  Aceast? concep?ie care include printre elemente cauza ?i scopul  imediat,
elementul concret, subiectiv ?i variabil.


                     Condi?iile de validitate ale cauzei


    Pentru  a  fi  valabil?  cauza  trebuie  s?  îndeplineasc?,   cumulativ
urm?toarele condi?ii: s? existe, s? fie real? ?i s? fie licit?.
  În actele juridice civile cauza lipse?te atunci când una din p?r?i nu are
discern?mânt fiindc? formarea voin?ei juridice cu  cele  dou?  elemente  ale
sale – consim??mântul ?i cauza – presupune  existen?a  discern?mântului.  În
acest caz lipsa cauzei va atrage dup?  sine  nulitatea  relativ?  a  actului
juridic, deoarece aceasta este sanc?iunea lipsei consim??mântului.
  Cauza este inexistent? ?i atunci când lipse?te scopul imediat al  actului
juridic  respectiv,  considera?ia  contrapresta?iei  celeilalte   p?r?i   la
contractele cu titlu oneros,  lipsa  pred?rii  bunului  în  actele  juridice
reale ?i lipsa  inten?iei  de  liberalitate  în  actele  juridice  cu  titlu
gratuit. În astfel de situa?ii actul juridic va fi  sanc?ionat  cu  nulitate
absolut?.
  Cauza  nu  este  real?  atunci  când  exist?  eroarea  asupra   motivului
determinant, adic? asupra scopului  imediat  al  cauzei.  Falsitatea  cauzei
atrage dup? sine nulitatea relativ? a actului juridic.
  Sanc?iunea actului juridic civil în care cauza are caracter  ilicit  este
nulitatea absolut?.


                       Obiectul actului juridic civil



                                   No?iune


  În literatura  de  specialitate,  problema  no?iunii  obiectului  actului
juridic civil este controversat?. În leg?tur? cu aceasta  în  principal,  au
fost formulate trei opinii. Astfel  într-o  prim?  opinie  se  consider?  c?
obiectul actului juridic const? în crearea,  modificarea,  transmiterea  ori
stingerea unui raport juridic.  Acestei  opinii  i  se  repro?eaz?  c?  face
confuzie între obiectul ?i efectele generale ale actului juridic.
  Într-o alt? opinie se consider? c? obiectul actului juridic civil  const?
în interesele reglementate de  p?r?i  prin  mijlocirea  actului  juridic  în
temeiul ?i în limita legii.[13] ?i acestei opinii i s-a  repro?at  c?  leag?
în mod artificial obiectul actului juridic de no?iunea de interese,  no?iune
care are valen?e apropiate  mai  degrab?  cauzei  decât  obiectului  actului
juridic civil.[14]
  În sfâr?it o a treia opinie consider? c? obiectul actului  juridic  civil
este  însu?i  obiectul  raportului  juridic  civil  n?scut  din   acel   act
juridic.[15]  Cu  alte  cuvinte,  obiectul  actului  juridic  îl  constituie
conduita  p?r?ilor,  adic?  ac?iunile   sau   inac?iunile   la   care   sunt
îndrept??ite sau de  care  sunt  ?inute  p?r?ile  actului  juridic.  Aceast?
opinie este sus?inut? de mare majoritate a autorilor care  s-au  referit  la
obiectul actului juridic.
  Fa?? de cele ar?tate consider?m c? prin  obiect  al  actului  juridic  se
în?elege conduita p?r?ilor stabilit? prin  actul  juridic,  adic?  ac?iunile
sau inac?iunile de care sunt ?inute p?r?ile sau de la  care  trebuie  s?  se
ab?in?.

      Condi?iile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil.

  Pentru  a  fi  valabil,  obiectul  actului  juridic  civil   trebuie   s?
îndeplineasc? urm?toarele condi?ii:
a)  obiectul  actului  juridic  civil  trebuie  s?  existe.  Aceast?   prim?
condi?ie, este ?i cea mai important?, deoarece dac? obiectul nu  exist?  nu
se mai pune problema observ?rii celorlalte condi?ii ale sale.
  Necesitatea existen?ei obiectului se  apreciaz?  în  momentul  încheierii
actului juridic.
  Pot alc?tui obiect al actului juridic  civil  ?i  bunurile  viitoare,  cu
excep?ia succesiunilor nedeschise înc?.
b) obiectul actului juridic civil trebuie s? se afle în circuitul civil;
c)  obiectul  actului  juridic  civil  trebuie  s?   fie   determinat   sau
determinabil;
  obiectul  este  determinat  când  se  precizeaz?   elementele   care   îl
individualizeaz? ?i este determinabil  când  se  prev?d  în  actul  juridic
suficiente elemente cu ajutorul c?rora el va putea fi determinat în viitor.
Ra?iunea acestei condi?ii  este  impus?  de  nevoia  asigur?rii  execut?rii
exacte a presta?iei la care s-au angajat p?r?ile actului juridic,  potrivit
cu voin?a lor. Dac? obiectul actului juridic se  refer?  la  bunuri  certe,
condi?ia este îndeplinit? prin indicarea caracterelor lui particulare. Dac?
îns? este vorba  de  bunuri  generice  ,  determinarea  lor  se  face  prin
indicarea precis? a cantit??ii, a calit??ii, valorii  sau  prin  stabilirea
unor criterii de determinare viitoare a acestora.
d) obiectul actului juridic civil trebuie s? fie posibil. Aceast?  condi?ie
este determinat? de regula de drept potrivit  c?reia  nimeni  nu  se  poate
obliga la imposibil. Este vorba  aici numai de imposibilitatea absolut?  ?i
de neînvins ?i nu de imposibilitatea rezultând din nepriceperea debitorului
sau din cauze relative (subiective). În cazul obliga?iilor de a da  un  bun
cert, imposibilitatea nu poate proveni decât  din  cauza  pieririi  bunului
respectiv,  intervenit?  anterior,  încheierii  actului,   iar   în   cazul
obliga?iei de a da bunuri de gen, obiectul este imposibil numai în  ipoteza
când nu mai este cu putin?? s? se produc? bunurile respective,  inexisten?a
lor  momentan  neconstituind  propriu-zis  o  imposibilitate  absolut?   de
executat. Obliga?ia de a da se  poate  referi  ?i  la  bunuri  viitoare  cu
condi?ia c? ele s? fie posibile ?i determinate sau determinabile.
e) Obiectul actului juridic civil trebuie s?  fiei  licit  ?i  corespunz?tor
regulilor de moral?. Pe  cale  de  consecin??,  conduita  p?r?ilor  actului
juridic civil trebuie s? fie conform atât cu legea, cât ?i cu  regulile  de
moral?. Actele juridice încheiate  cu  nesocotirea  acestei  condi?ii  sunt
sanc?ionate cu nulitate absolut?;
f) Obiectul actului juridic civil trebuie s? fie un fapt personal al  celui
ce se oblig?. Nimeni nu poate fi obligat prin voin?a altuia.  Nu  se  poate
deci promite într-un  act  juridic  faptul  altuia,  ci  numai  faptul  s?u
personal, afar? de cazul când aceast? promisiune se  face  în  calitate  de
mandatar. Conven?ia prin care o parte se  oblig? s? determine pe in ter? s?
consimt? la încheierea unui act  juridic  este  valabil?,  deoarece  nu  se
promite faptul ter?ului, ci faptul propriu de a  depune  toate  diligen?ele
pentru a convinge pe ter? s? încheie actul juridic;
g) Cel ce se oblig? trebuie s? fie titularul dreptului. În actele  juridice
constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel ce  se  oblig?
s? fie titular dreptului pentru care s-a  obligat.  Aceast?  condi?ie  este
consecin?a principiului de drept potrivit c?ruia nimeni nu se poate  obliga
în mod valabil la ceva ce nu are sau s? transmit? altuia mai multe drepturi
decât are el însu?i.


                         Forma actului juridic civil



            Principiul consensualismului actelor juridice civile


  În principiu, actele juridice civile nu  reclam?  necesitatea  observ?rii
vreunor forme pentru validitatea lor. Voin?a juridic?  manifestat?,  oricum,
prin vorbe, prin  înscrisuri,  prin  semne,  etc.,  este  suficient?  pentru
încheierea unui act juridic, iar contractul se formeaz? prin  simplul  acord
de voin?? al p?r?ilor. Voin?a juridic? este deci independent?  de  forma  pe
care o îmbrac? pentru a se exterioriza. Ea produce efecte juridice, f?r?   a
fi nevoie pentru aceasta de a se manifesta în anumite forme.
  Prin urmare, în principiu, actele juridice sunt consensuale în  în?elesul
c? ele se încheie valabil prin simpla manifestare de voin?? a  celor  de  la
care eman?.

     No?iunea ?i clasificarea condi?iilor de form? ale actelor juridice
                                   civile.

  Prin  form?  a  actului  juridic  civil  se   în?elege   modalitatea   de
exteriorizare a  manifest?rii  de  voin??  f?cut  cu  inten?ia  de  a  crea,
modifica sau a stinge un raport juridic  concret.[16]  Cu  alte  cuvinte  ?i
într-o formulare mai  sintetic?,  forma  actului  juridic  civil  reprezint?
modul de exteriorizare a manifest?rii de voin??.
  Ca o derogare de la principiul consensualismului actelor juridice civile,
în func?ie de consecin?ele juridice  ale  nerespect?rii  formei  se  disting
trei condi?ii de form? ?i anume:
a) forma cerut?  ad  validatem,  adic?  pentru  îns??i  validitatea  actului
juridic civil;
b) forma cerut? ad probationem,  adic?  pentru  a  se  face  dovada  actului
juridic civil;
c) forma cerut? pentru  opozabilitatea  fa??  de  ter?i  a  actului  juridic
civil.
  Forma cerut? de validitate  a  actului  juridic  civil.  Actele  juridice
pentru validitatea c?rora  se  cer  îndeplinirea  sub  sanc?iunea  nulit??ii
absolute, anumite condi?ii de form? se numesc acte formale sau  solemne.  La
actele formale sau solemne, forma constituie o condi?ie de validitate.
  Forma ca o condi?ie de validitate  a  actului  juridic  civil  const?  în
necesitatea îndeplinirii formalit??ii prestabilite  de  lege  ori  de  p?r?i
privind exteriorizarea voin?ei cu ocazia încheierii actului juridic.
  Ra?iunea formei ca o condi?ie esen?ial? de validitate a  actului  juridic
civil este determinat?,  în  primul  rând,  de  nevoia  asigur?rii  deplinei
libert??i ?i certitudini manifest?rii consim??mântului în  al  doilea  rând,
de a aten?iona p?r?ile cu privire la  importan?a  deosebit?  pe  care  o  au
actele ce necesit? încheierea lor într-o anumit? form?  ?i,  în  al  treilea
rând, de a asigura un control din partea statului cu privire la  respectarea
condi?iilor de validitate a unor acte juridice  civile  care  dep??esc  prin
con?inutul lor interesele strict personale ale p?r?ilor.
  Forma cerut? pentru validitatea actului juridic civil  se  caracterizeaz?
printr-o serie de tr?s?turi specifice ce ?in  de  esen?a  formei  ?i  anume:
este  un  element  constitutiv  al  actului  juridic,  lipsa  formei   fiind
sanc?ionat? cu nulitate absolut? a actului; presupune  manifestarea  expres?
de voin??, ceea ce exclude manifestarea tacit? a voin?ei p?r?ilor ?i este  ,
în principiu, exclusiv?, în sensul c?, de regul?, actul se încheie în  form?
autentic?, ?i nu permite p?r?ilor posibilitatea unei  op?iuni,  cu  excep?ia
testamentului.[17]
  Forma ad validatem trebuie  s?  cuprind?  întregul  con?inut  al  actului
juridic, nefiind admis? trimiterea la o surs? exterioar?  prin  care  s?  se
determine con?inutul actului juridic civil.  De  asemenea,  actele  juridice
aflate în raport de interdependen?? cu actele  formale  sau  solemne,  chiar
dac? ele privite separat  nu  trebuie  s?  îndeplineasc?  aceast?  condi?ie,
trebuie totu?i s? fie acte formale sau solemne  cum  ar  fi,  spre  exemplu,
mandatul  pentru  încheierea  unui  act  formal  trebuie  s?  îmbrace  forma
autentic?. Tot astfel, actul juridic care determin? ineficacitatea unui  act
formal sau solemn trebuie s? fie ?i el formal sau solemn.
  Sunt acte formale:  dona?ia,  acceptarea  succesiunii  sub  beneficiu  de
inventar, ipoteca, contractul de societate comercial?.
c) forma-condi?ie de  proba?iune  a  actului  juridic  civil.  Forma  cerut?
  actului juridic pentru a fi folosit ca mijloc de prob? const?  în  cerin?a
  întocmirii în scris a actului juridic civil, f?r? ca lipsa  acestei  forme
  s? afecteze validitatea actului juridic. Forma cerut?  ca  o  condi?ie  de
  proba?iune a  actului  juridic,  de?i  nu  are  nici  o  influen??  asupra
  validit??ii acestuia, totu?i ea are un caracter obligatoriu, deoarece,  în
  principiu, este inadmisibil dovedirea actului  juridic  civil  cu  un  alt
  mijloc de prob?.
  Forma ad probationem a fost considerat? în literatura de specialitate  ca
reprezentând, fie o excep?ie de la  principiul  consensualismului,  deoarece
manifestarea de  voin??  trebuie  f?cut?  în  form?  scris?,[18]  fie  ca  o
limitare adus? aceluia?i principiu,  în  sensul  c?  nedovedirea  raportului
juridic n?scut din actul juridic are drept consecin?? îns??i  ineficacitatea
acestui raport juridic[19]
d) forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil
  Aceast? form? se refer? la formalit??ile prev?zute de lege pentru a  face
actul juridic civil  opozabil  ?i  persoanelor  care  nu  au  participat  la
încheierea lui. Formalit??ile prev?zute de lege se refer?, în  primul  rând,
la publicitatea actului  juridic  civil  prin  care  se  constituie  sau  se
transmit drepturi reale care, fiind drepturi absolute  sunt  opozabile  erga
omnes.
  Forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic  civil
este  obligatorie.  Nerespectarea  acestei  cerin?e  de  form?  nu   va   fi
sanc?ionat? cu  nulitate  absolut?  sau  imposibilitatea  dovedirii  actului
juridic civil prin alte mijloace de prob?, ci  cu  inopozabilitatea  actului
fa?? de ter?ele persoane, adic? cu posibilitatea acestora din urm?  persoane
de a ignora actele juridice ce li se opune de p?r?ile  care  l-au  încheiat.
Actul încheiat este valabil ?i va produce efecte între  p?r?i,  îns?  el  nu
este opozabil ter?elor persoane fa?? de care actul este ineficace.


                       Nulitatea actului juridic civil

                      Defini?ie ?i func?iile nulit??ii


      În lipsa unei defini?ii a nulit??ii actelor juridice în  codul  civil,
literatura de specialitate abund? în defini?ii, care, îns?,  au  un  numitor
comun ?i anume acela c? nulitatea este o sanc?iune  civil?,  care  intervine
când se  înfrânge  o  dispozi?ie  legal?,  cu  ocazia  încheierii  unui  act
juridic.
      Nulitatea este acea sanc?iune civil? care  intervine  dup?  înc?lcarea
normei de drept, lipsind actul juridic de efectele  urm?rite  la  încheierea
lui.[20]
      Analizând finalitatea nulit??ii  ca  institu?ie  de  drept  civil,  în
opinia domnului profesor T. Pop  aceast? institu?ie urm?re?te  atât  un  rol
preventiv, cât ?i unul represiv.
      Prin urmare, nulitatea urm?re?te atât o func?ie preventiv?, cât ?i una
sanc?ionatorie.
      Func?ia preventiv? a nulit??ii const? în  amenin?area  cu  distrugerea
efectelor  actului  juridic,  dac?  acesta   se   încheie   cu   nesocotirea
dispozi?iilor normative privind condi?iile sale de validitate.
      Într-adev?r,  nulitatea  actelor  juridice   prezint?   neajunsul   c?
nimice?te aparen?a creat? prin  acest  act,  împrejurare  ce  poate  produce
prejudicii atât p?r?ilor, cât ?i ter?ilor. De aceea, este preferabil  s?  se
verifice în prealabil condi?iile de validitate ale actului  juridic,  pentru
a preveni  nimicirea  efectelor  lui,  dup?  ce  s-a  încheiat.  O  asemenea
verificare prealabil? a fost instituit? de  legiuitor,  doar  pentru  actele
solemne, îns? ea lipse?te  pentru  restul  actelor  juridice.  Pentru  marea
majoritate a actelor juridice pentru care nu se cere forma solemn?,  p?r?ile
au  tot  interesul  pentru  a  preîntâmpina  distrugerea  efectelor  actului
juridic, s? observe prevederile legii civile înainte de  încheierea  lui  ?i
s? se conformeze lor.
      Func?ia sanc?ionatorie  intervine  dup?  încheierea  actului  juridic,
având drept scop fie  înl?turarea  efectelor  contrare  legii,  pe  care  le
con?ine acest act, fie  încheierea  actului  în  totalitate,  dac?  nu  este
posibil? men?inerea lui prin îndep?rtarea clauzelor stipulate  în  dispre?ul
unor dispozi?ii imperative ale legii.
      De re?inut c? nu  trebuie  confundat?  nulitatea  actului  juridic  cu
ineficien?a probatorie a înscrisului constatator.
      Se ?tie din materia dreptului probator c? pentru dovedirea  unor  acte
juridice legea  cere  întocmirea  unui  înscris.  Acest  înscris,  pentru  a
constitui instrument probator  trebuie  s?  îndeplineasc?  anumite  condi?ii
prev?zute  de  lege.  Nerespectarea  acestor  condi?ii  atrage   ineficien?a
înscrisului  doveditor,  ceea  ce  înseamn?  c?  înscrisul  este  lipsit  de
efectele sale în materie de prob? dar nu afecteaz?  validitatea  opera?iilor
juridice, care poate fi dovedit?, eventual, prin  alte  mijloace  de  prob?.
Dac? înscrisul reprezint? o condi?ie pentru validitatea chiar a  opera?iilor
juridice (caz actelor juridice solemne),  nulitatea  înscrisului  atrage  ?i
nulitatea actului juridic.


         Evolu?ia concep?iei cu privire la nulitatea actului juridic


      În dreptul roman, concep?ia asupra nulit??ii era cristalizat? în  dou?
adagii: qui contra legem agit nihil agit precum ?i quod  nullum  est  nullum
producit efectum. De aici rezult? c? nulitatea era  total?  ?i  iremediabil?
sau, altfel spus,  actul  juridic  era  nimicit  în  totalitate,  neexistând
posibilitatea men?inerii lui par?iale cu înl?turarea clauzelor prin care  s-
a înc?lcat legea.
      În concep?ia clasic?, care se afla înc? sub influen?a dreptului roman,
nulitatea era asimilat? cu ineficacitatea actului  juridic,  în  totalitatea
sa, fiind tratat ca o stare organic? a acestuia, deoarece  s-a  încheiat  cu
nesocotirea dispozi?iilor  legale.  Nulitatea  avea  ca  efect  desfiin?area
actului  juridic  în  întregime  ?i  ca  o  consecin??,  nimicirea   tuturor
efectelor sale. Deci nulitatea era total? ?i iremediabil?, ca ?i în  dreptul
roman.
      În concep?ia modern? s-a formulat teoria propor?ionalit??ii  efectelor
nulit??ii în raport cu cauzele  care  au  determinat-o,  urm?rile  nulit??ii
trebuind s? se m?rgineasc?  numai  la  cele  efecte  care  contravin  legii,
celelalte efecte ale actului men?inându-se. În aceast? concep?ie,  nulitatea
este în principiu par?ial? ?i remediabil?. Finalitatea nulit??ii în  aceast?
concep?ie este ap?rarea actului juridic prin men?iunea  lui,  dup?  ce  s-au
înl?turat efectele care contravin legii.
      Concep?ia dreptului român contemporan asupra nulit??ii actului juridic
este aceea a unei nulit??i în principiu par?iale ?i  remediabile,  nulitatea
actului juridic având menirea de a suprima  numai  efectele  care  contravin
dispozi?iilor legale înc?lcate la încheierea  actului,  l?sându-se  neatinse
celelalte efecte.
      În aceast? concep?ie nulitatea  total?  intervine  numai  atunci  când
clauzele  care  contravin  legii   au   constituit   cauza   principal?   ?i
determinant? a încheierii actului juridic.



                   Clasificare nulit??ii actelor juridice


      Teoria nulit??ii actelor juridice clasific? aceste acte, în raport  de
mai multe criterii, astfel:
1. În raport de  natura  interesului  ocrotit  de  lege  ?i  de  regimul  ei
   juridic, nulitatea este de dou? feluri:  nulitate  absolut?  ?i  nulitate
   relativ?.
      Nulitatea  absolut?  este  sanc?iunea   ce   intervine   în   caz   de
nerespectare, cu ocazia încheierii unui act juridic, a unei norme  de  drept
care ocrote?te un interes general, public.[21]
      Nulitatea  relativ?  este  sanc?iunea  ce  intervine   în   cazul   de
nerespectare, cu ocazia încheierii unui act juridic, a unei norme  de  drept
care ocrote?te un interes particular, privat.[22]
      Îndoctrin? ?i în jurispruden?? se folose?te pentru nulitatea  absolut?
expresiile “nul de drept” sau “nul”, ori “nul de plin drept” sau  “actul  va
fi nul”, iar pentru nulitatea relativ? expresiile “actul este anulabil”  sau
“actul poate fi anulat”.
      În raport de întinderea  efectelor,  nulitatea  poate  fi  total?  sau
par?ial?.
      Nulitatea  total?  este  aceea  care  desfiin?eaz?  actul  juridic  în
întregime.
      Nulitatea par?ial? este aceea care desfiin?eaz? numai unele efecte ale
actului  juridic  acesta  r?mânând  în  fiin??  ?i  producându-?i  celelalte
efecte.
      În dreptul civil român,  nulitatea  par?ial?  reprezint?  regula,  iar
nulitatea total? excep?ia, aceasta însemnând  c?  nulitatea  unei  clauze  a
actului juridic nu atrage ineficacitatea întregului  act,  ea  m?rginindu-se
numai la acea clauz?.
      Nulitatea total? va interveni ori de câte ori  clauza  (sau  clauzele)
care contravine  legii  a  constituit  cauza  impulsiv?  ?i  determinant?  a
încheierii actului juridic (exemplu bunurile so?ilor ?i înstr?inarea lor).
      În raport de existen?a ori inexisten?a unei  norme  care  s?  edicteze
expres sanc?iunea, nulitatea este de dou? feluri: expres? sau virtual?.
      Nulitatea expres? (textual?, explicit?) este aceea care este prev?zut?
anume într-o dispozi?ie legal?.
      Nulitatea virtual? (implicit?, tacit?) este  aceea  care,  f?r?  a  fi
prev?zut?  expres  de   lege,  rezult?  în  mod  neîndoelnic  din  felul  de
exprimare a normei legale sau din scopul acesteia.
      Exemplu art ….. declar?: “bunurile dobândite în timpul c?s?toriei,  de
oricare dintre so?i, sunt, de la data  dobândirii  lor,  bunuri  comune  ale
so?ilor. Orice conven?ie contrar? este nul?”.
      Pe de alt? parte, din modul  de  redactare  sau  din  scopul  anumitor
prevederi legale rezult? c? înc?lcarea  acestora  atrage  nulitatea  actului
juridic, de?i  aceste  prevederi  nu  con?in  expres  sanc?iunea  nulit??ii.
Suntem în prezen?a unei nulit??i virtuale.
      Drept exemplu  constituie  prevederile  art.  575  din  C.  civ.  Care
declar?: “Testamentul trebuie s? fie întocmit în form? scris?, cu  indicarea
locului  ?i  datei  întocmirii  lui,  s?  fie  semnat  cu  mâna  proprie   a
testatorului ?i autentificat pe cale notarial?”. La fel art. 240 prevede  c?
contractul de vânzare cump?rare a casei de locuit trebuie  s?  fie  încheiat
în form? scris?,  autentificat  notarial  ?i  înregistrat  la  birourile  de
inventariere tehnic?.

      Exemple din cc cu privire la formele testamentului, dona?iuni

      În  raport  de  caracterul  condi?iilor  de  validitate   nerespectat?
nulitatea este de dou? feluri: de fond ?i de form?.
      Nulitatea de fond este acea sanc?iune a actului  juridic  încheiat  cu
nerespectarea condi?iilor esen?iale de validitate  ale  acestuia  ?i  anume:
capacitatea de a contracta, consim??mântul valabil al p?r?ii ce  se  oblig?,
un obiect determinat ?i o cauz? licit?.
      Cu p?rere de r?u legisla?ia civil? a  Republicii  Moldova  nu  prevede
expres condi?iile de valabilitate ale conven?iilor, acestea fiind  stabilite
de c?tre doctrin?.
      Nulitatea de form? este acea sanc?iune a actului juridic  încheiat  cu
nerespectarea formei cerute de lege ad validatem.
      Aceast? clasificare prezint? interes redus, deoarece  efectul  juridic
ale nulit??ilor de fond ?i de form? sunt acelea?i.
2. În raport de modul cum opereaz? nulitatea se distinge între  nulitate  de
   drept ?i nulitate judiciar?.
      Nulitatea  de  drept  este  aceea  care  opereaz?  în  puterea  legii,
independent de interven?ia instan?ei judec?tore?ti.
      Nulitatea judiciar? este aceea pronun?at? de instan?a  judec?toreasc?,
care lipse?te de efecte actul juridic civil.
      Clasificarea aceasta este de origine francez?, iar când nulitatea  era
prev?zut? expres de lege (actul este “nul de drept”), ea  opera  în  puterea
legii, f?r? interven?ia instan?ei de judecat?.
      În dreptul civil  român,  distinc?ia  între  nulit??ile  de  drept  ?i
judiciare este nesemnificativ? în  practic?,  deoarece  în  toate  cazurile,
indiferent c? suntem în  prezen?a  unei  nulit??i  absolute,  când  instan?a
constat? aceast? nulitate, sau  a  unei  nulit??i  relative,  când  instan?a
pronun?? nulitatea, pentru ca actul juridic  s?  fie  desfiin?at  de  regul?
intervine organul jurisdic?ional.
      În legisla?ia român? exist? texte care declar? “nul de  drept” un  act
juridic, dar, pentru a înl?tura situa?ia juridic? creat? prin acest  act  se
impune o hot?râre judec?toreasc? de declarare a  nulit??ii.  A?a  de  pild?,
art   statueaz?: “Conven?ia f?cut? prin eroare, violen??  sau  dol  nu  este
nul? de drept, ci d? loc numai ac?iunii de nulitate”.
      La noi în ?ar? conform art. 60 C.civ.  care  precizeaz?  c?:  “cel  al
c?rui consim??mânt a fost viciat prin în?el?ciune, violen??,  amenin?are  în
urma unei învoieli dolosive sau în urma unui concurs  de  împrejur?ri  grele
poate cere anulare conven?iei”
      Deci,  conchidem  noi,  nimeni  nu-?i  poate  face  singur   dreptate,
desfiin?ând situa?ia juridic? existent?, ci trebuie s? recurg? la justi?ie.


                    Cauzele de nulitate a actului juridic

      Privite în general, cauzele care conduc la nulitatea actului juridic s-
ar  subsemna  ideii   de   nerespectare   a   dispozi?iilor   legale,   care
reglementeaz? condi?iile necesare pentru ca aceasta s? fie valabil?.
      În doctrin? sunt considerate  cauze  de  nulitate  a  actului  juridic
urm?toarele:
      . Înc?lcarea dispozi?iilor legale referitoare  la  capacitatea  de  a
        încheia actul juridic;
      .  Lipsa  unui  element  esen?ial,  structural,  al  actului  juridic
        (consim??mântul, obiectul, cauza);
      . Vicierea consim??mântului exprimat în actul juridic;
      . Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
      . Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;
      . Nesocotirea dispozi?iilor imperative ale legii, ordinii publice  ?i
        bunurilor moravuri;
      . Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;
      . Lipsa sau nevalabilitatea autoriza?iei administrative pentru  unele
        acte juridice;
      . Frauda legii.
      De men?ionat c? nesocotirea acestor cauze de nulitate conduce  fie  la
nulitatea absolut?, fie la nulitatea relativ? a actului juridic.

                         Cauze de nulitate absolut?

      Sanc?iunea  nulit??ii  absolute  a  actului   juridic   intervine   în
urm?toarele cazuri:
    o Când se încalc? dispozi?iile legale referitoare la capacitatea  civil?
      a persoanei. Este vorba de: a) nerespectarea de c?tre unele persoane a
      incapacit??ii speciale la care sunt supuse  pentru  ocrotirea  vreunui
      interes  social  ob?tesc.  O  asemenea  incapacitate   special?   este
      prev?zut? de art   .. pentru judec?tori, procurori  ?i  avoca?i,  care
      sunt opri?i s? cesioneze drepturi litigioase ?i b)  lipsa  capacit??ii
      de  folosin??  a   dreptului   datorit?   nerespect?rii   principiului
      specialit??ii de c?tre persoana juridic?;
    o Când actul juridic este lipsit de un element esen?ial, de  o  condi?ie
      esen?ial? pentru  validitatea  lui  consim??mântul,  obiectul,  cauza.
      Consim??mântul lipse?te cu des?vâr?ire în cazul erorii-obstacol,  când
      voin?a celor dou? p?r?i nu s-a întâlnit pentru a  se  încheia  valabil
      actul juridic. În acest caz  nu  suntem  în  prezen?a  unui  viciu  de
      consim??mânt, ci în  prezen?a  unui  obstacol  la  încheierea  actului
      juridic;
    o Când obiectul actului juridic nu este valabil (este obiect ilicit  sau
      imoral);
    o Când  cauza  actului  juridic  nu  este  valabil?  (este  ilicit?  sau
      imoral?);
    o Când forma cerut? de lege în mod obligatoriu, nu a fost respectat?  de
      p?r?i;
    o Când au fost nesocotite dispozi?iile  imperative  ale  legii,  ordinii
      publice ?i bunele moravuri;
    o  Când  lipse?te  autoriza?ia  administrativ?,  ori  aceasta  nu   este
      valabil?, întrucât s-a acordat cu înc?lcarea legii;
    o Când pentru actul juridic încheiat s-a fraudat legea.

                         Cauze de nulitate relativ?

      Sanc?iunea  nulit??ii  relative  a  actului   juridic   intervine   în
      urm?toarele cazuri:
 o Când consim??mântul exprimat în actul juridic a  fost viciat prin eroare,
   dol, violen?? sau leziuni;
 o Când a lipsit discern?mântul  uneia  din  p?r?i  în  momentul  încheierii
   actului juridic;
 o Când actul juridic a fost încheiat de persoane lipsite de  capacitate  de
   exerci?iu sau de persoane cu capacitate de exerci?iu sau de  persoane  cu
   capacitate  de  exerci?iu  restrâns?,  care  n-au   avut   încuviin??rile
   prev?zute de lege. Este vorba de: a) actul juridic încheiat  de  persoane
   lipsite de capacitate de exerci?iu (minorii sub 15 ani ?i persoanele  sub
   interdic?ie); b) actul juridic încheiat de un  minor  cu  capacitatea  de
   exerci?iu restrâns?, f?r? încuviin?area  ocrotitorului  legal,  act  care
   este lezionar pentru minor; c) actul juridic încheiat f?r?  încuviin?area
   autorit??ii tutelare.
 o Când actul juridic a fost încheiat cu nesocotirea unor interdic?ii legale
   prev?zute în scopul ocrotirii unor interese particulare.

                        Regimul juridic al nulit??ii

      Clasificarea nulit??ii  în  absolut?  ?i  relativ?  este  deosebit  de
important? din cauza regimului juridic diferit al celor  dou?  categorii  de
nulit??i. Acest regim diferit se datoreaz? naturii distincte  a  interesului
ocrotit prin norma juridic?  înc?lcat?.  Dac?  interesul  ocrotit  este  cel
general,  ob?tesc,  atunci  sanc?iunea  înc?lc?rii  legii   este   nulitatea
absolut? cu regimul ei juridic propriu,  iar  dac?  interesul  ocrotit  este
particular  al  p?r?ilor  sau  al  uneia  dintre  ele,   atunci   sanc?iunea
înc?lc?rii legii este nulitatea relativ?, cu regimul ei juridic distinct.
      Regimul juridic al nulit??ii se refer? la regulile care genereaz? atât
nulitatea absolut? cât ?i nulitatea relativ?.
      Deosebirea de regimul juridic dintre nulitatea absolut?  ?i  nulitatea
relativ? prive?te trei aspecte: a) persoanele care pot invoca nulitatea;  b)
prescrierea dreptului la ac?iune ?i c)  posibilitatea  acoperirii  nulit??ii
prin confirmarea actului juridic.
      În cele ce urmeaz? vom examina separat regimul  juridic  al  nulit??ii
absolute ?i regimul juridic al nulit??ii relative.



                    Regimul juridic al nulit??ii absolute

      Regulile care cârmuiesc regimul juridic al nulit??ii absolute sunt:
   a) Nulitatea absolut? poate fi invocat?  de  orice  persoan?  interesat?.
      Persoanele interesate pot fi: p?r?ile actului juridic,  avânzii  cauz?
      ai p?r?ilor, procurorul ?i chiar instan?a din oficiu. De observat  c?,
      îns??i partea care ar fi  vinovat?  de  faptele  ce  constituie  cauza
      nulit??ii, poate cere constatarea nulit??ii absolute  ?i  desfiin?area
      retroactiv? a actului juridic, invocând chiar cauza pe care a invocat-
      o personal. Aceasta se explic? prin aceea c? s-a înc?lcat o dispozi?ie
      legal? imperativ? al c?rei scop este ocrotirea  unui  interes  general
      ob?tesc. Se acord? neîndoios, prioritate ordinii  de  drept,  fa??  de
      interesul particular al uneia  sau  ambelor  p?r?i.  Întrucât,  actele
      juridice sunt  guvernate  de  principiul  consensualismului  acestora,
      num?rul persoanelor care pot invoca nulitatea absolut? este destul  de
      restrâns. Ter?ii care sunt str?ini de actul juridic, vor putea  invoca
      nulitatea absolut? a acestuia numai în m?sura în care actul juridic le
      este opozabil, deoarece numai atunci se bucur? de un  interes  ocrotit
      de lege.
   b) Ac?iunea în nulitate absolut? este imprescriptibil?. Aceasta  înseamn?
      c? ac?iunea în  constatarea  nulit??ii  absolute  poate  fi  intentat?
      oricând, nefiind îngr?dit de vreo durat?  în  timp  de  la  încheierea
      actului. Imprescriptibilitatea ac?iunii în nulitate  absolut?  rezult?
      din dou? împrejur?ri:
           1. Fiind o ac?iune în  constatarea  unei  nulit??i  opereaz?  în
              puterea legii;
           2. Este expres prev?zut? de text.
     c) Nulitatea absolut? nu poate fi acoperit? prin confirmarea  actului.
        Întrucât  nulitatea  absolut?  are  ca  fundament  ocrotirea   unor
        interese generale, ob?te?ti ?i de aici dreptul oric?rei persoane de
        a o invoca, actul juridic lovit de nulitate absolut?  nu  poate  fi
        confirmat. P?r?ile nu au decât posibilitatea de a  încheia  un  act
        juridic nou, valabil, care nu poate valida vechiul act nul,  ci  va
        fi un act juridic independent, a c?rui exigen?? începe în  momentul
        încheierii lui. Vechiul act juridic va r?mâne  în  continuare  nul.
        Exem c?s?toria.


                   Regimul juridic al  nulit??ii relative

   Regulile care cârmuiesc regimul juridic la nulit??ii relative sunt:
   Nulitatea relativ? poate  fi  invocat?  numai  de  persoana  ocrotit?  de
dispozi?ia legal? ce reglementeaz? nulitatea.
   De pild?, nulitatea relativ? pentru viciu de  consim??mânt  nu  poate  fi
invocat? decât de partea al c?rui consim??mânt a fost viciat  la  încheierea
actului juridic, deoarece numai în vederea ocrotirii acestuia legiuitorul  a
statuat posibilitatea anul?rii actului. Desigur c? numai  partea  respectiv?
poate aprecia, în ce m?sur? consim??mântul i-a fost viciat, ?i în ce  m?sur?
i-au fost v?t?mate interesele. Cealalt?  parte  nu  poate  invoca  nulitatea
relativ? a actului juridic respectiv.
   Sunt situa?ii când fiecare dintre p?r?ile contractante  va  putea  invoca
nulitatea relativ?. De exemplu, dac? un contract a fost încheiat  între  doi
minori, fiecare dintre ace?tia va fi în drept s? invoce  nulitatea  relativ?
a contractului.
   Mai trebuie men?ionat situa?ia în care fiecare parte  contractant?  poate
invoca nulitatea relativ?  a  contractului,  dar  pentru  temeiuri  juridice
diferite. A?a  de  pild?,  o  parte  poate  invoca  nulitatea  pentru  lipsa
capacit??ii de exerci?iu la încheierea contractului, iar cealalt? pentru  un
viciu de consim??mânt (eroarea de exemplu).
   Tot astfel, aceast? nulitate poate fi invocat? ?i de procuror, în  m?sura
în care ac?iunea în anulare nu are un caracter stric personal.
   Ac?iunea  în  nulitate  relativ?  este  supus?  prescrip?iei  extinctive.
Termenul de prescrip?ie este  de  trei  ani  ?i  el  începe  s?  curg?  dup?
distinc?iile  art.  79  C.  civ.  Potrivit  textului   acestui   articol   “
Prescrip?ia începe s? curg? din ziua în care s-a n?scut dreptul la  ac?iune;
dreptul la ac?iune se na?te din ziua când persoana a aflat  sau  trebuia  s?
afle, c? i-a fost înc?lcat un drept”. În caz de viclenie ori eroare  sau  în
celelalte cazuri de anulare, prescrip?ia începe s? curg?  de  la  data  când
cel îndrept??it, reprezentantul s?u legal sau persoana chemat? de lege  s?-i
   încuviin?eze actele, a cunoscut cauza anul?rii, îns? cel mai târziu de la
împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului”
   De observat c? termenul de prescrip?ie susmen?ionat se  aplic?  numai  la
ac?iunile   având   un   obiect   patrimonial.   Referitor   la    ac?iunile
nepatrimoniale, ele sunt în principiu imprescriptibile.
   Dup? împlinirea termenului de prescrip?ie, dreptul la ac?iune în  anulare
actului juridic se stinge, dar nulitatea relativ? poate fi invocat? pe  cale
de excep?ie, oricând, întrucât numai dreptul la ac?iune se stinge.
   Nulitatea relativ? poate fi acoperit? prin confirmare.
   Confirmarea nu este altceva decât un act juridic unilateral prin  care  o
persoan? renun?? la dreptul s?u de a invoca nulitatea relativ?  a  unui  act
juridic.
   Confirmarea poate fi f?cut? în dou? moduri: expres ?i tacit
   Confirmarea expres? se face printr-un înscris  (numit  act  confirmativ),
care trebuie s? îndeplineasc? o   sum?  de  condi?ii.  Cele  mai  importante
condi?ii privesc pe autorul  confirm?rii  actului  anulabil,  care  nu  este
decât persoana ce putea invoca nulitatea relativ?. Aceast? persoan?  trebuie
s? fie capabil?, iar consim??mântul ei s? nu fie alterat de vreun viciu.  De
aici concluzia c? confirmarea actului anulabil  nu  poate  fi  f?cut?  decât
dup? încetarea incapacit??ii sau dup? încetarea  sau  descoperirea  viciului
de consim??mânt, iar autorul confirm?rii trebuie s? fie con?tient de  viciul
actului juridic pe care-l confirm?.
   Actul de confirmare expres? trebuie s? îndeplineasc? ?i el condi?iile  de
valabilitate ?i anume: s? cuprind? elementele esen?iale ale actului  juridic
(obiect cauz?, natura obliga?iei), cauza nulit??ii ?i inten?ia de a  renun?a
la ac?iunea în anulare.
   Confirmarea tacit? rezult? din executarea actului anulabil.
   Principalul efect  el  anul?rii  este  acela  c?  anulabilitatea  actului
juridic dispare retroactiv aceasta însemnând c?, dup? confirmare, partea  nu
mai poate invoca nulitatea relativ? a  actului  juridic,  nici  pe  cale  de
ac?iune, nici pe cale de excep?ie.


      Constatarea nulit??ii absolute ?i pronun?area nulit??ii relative.

   Desfiin?area efectelor actului juridic lovit de nulitate absolut? sau  de
nulitate relativ? trebuie s? fie  opera  instan?ei  judec?tore?ti.  Este  de
notat c? rolul instan?ei judec?tore?ti nu este acela?i în cazul  celor  dou?
nulit??i (absolut? ?i relativ?).
   Nulitatea absolut?  opereaz?  prin  puterea  legii,  chiar  din  momentul
încheierii actului juridic. Întrucât actul juridic nu a luat fiin??  în  mod
legal,  dac?  p?r?ile  ajung  la  în?elegere  cu  privire  la  recunoa?terea
nulit??ii actului juridic, nu  este  necesar  s?  se  recurg?  la  sesizarea
instan?ei judec?tore?ti  pentru  a  constata  nulitatea  absolut?.  Fa??  de
împrejurarea c? a devenit o practic? constant?  recurgerea  la  autorit??ile
justi?iei  pentru  constatarea  nulit??ii  absolute,  conchidem  c?  acordul
p?r?ilor referitor la recunoa?terea  nulit??ii  absolute  este,  de  regul?,
irealizabil?.
   Prin  urmare  nulitatea  absolut?  este   constatat?   de   instan?a   de
judec?toreasc?, care face o  aplicare  necesar?  a  legii,  nu  o  apreciere
proprie. Ac?iunea în constatarea nulit??ii absolute este imprescriptibil?.
   În contrast cu nulitatea absolut?, nulitatea relativ?  nu  opereaz?  prin
puterea legii, întrucât actul juridic anulabil a luat fiin?? ?i el  necesit?
a fi desfiin?at de c?tre instan?a judec?toreasc?.
   Prin  urmare,  nulitatea  relativ?  este  supus?   aprecierii   instan?ei
judec?tore?ti, care o pronun??, ?i ea opereaz? deci prin  puterea  hot?rârii
judec?tore?ti.
   Este necesar a învedera c? ?i p?r?ile  au  posibilitatea  s?  desfiin?eze
actul juridic anulabil, dar dac? nu se în?eleg, partea îndrept??it?  trebuie
s? intenteze ac?iune în justi?ie. Cum aceast?  ac?iune  este  prescriptibil?
în termenul general de prescrip?ie (trei ani), în cazul  în  care  partea  a
pierdut acest termen, actul juridic nu mai poate fi desfiin?at ?i el  r?mâne
valabil, chiar dac? anterior fusese susceptibil de anulare.
   În literatura juridic? s-a  precizat  c?  ac?iunea  în  nulitate  este  o
ac?iune autonom?, care are drept scop  s?  restabileasc?  ordinea  de  drept
înc?lcat?. Chiar dac? actul juridic încheiat cu înc?lcarea  legii  a  produs
unele consecin?e patrimoniale, scopul  principal  al  ac?iunii  în  nulitate
este înl?turarea efectelor  actului  juridic  nul  ?i  abia  apoi  repararea
daunelor patrimoniale. Iat? de ce se afirm? c? ac?iunea în nulitate  este  o
ac?iune autonom?, care urm?re?te s? asigure preem?iunea ordinii de drept.

                     Efectele nulit??ii actului juridic

                           No?iune ?i reglementare

   Efectul nulit??ii rezid? în desfiin?area  actului  juridic  din  momentul
încheierii  sale,  ceea  ce  conduce  la  restabilirea  ordinii   de   drept
înc?lcate.[23]
   Actul juridic nul poate produce efecte în viitor, iar efectele produse în
trecut se  desfiin?eaz?  retroactiv.  A?adar  nulitatea  opereaz?  nu  numai
pentru  viitor,  ci  ?i  pentru  trecut.  Retroactivitatea  este  consecin?a
fireasc? a nulit??ii actului juridic.
   Trebuie  re?inut  c?  efectele  nulit??ii  sunt  acelea?i  –   lipsa   de
eficacitate  a  actului  juridic  –  indiferent  c?  ne  g?sim  în  prezen?a
nulit??ii absolute sau a nulit??ii relative.
   Întrucât nulitatea opereaz? retroactiv, efectele acesteia vor depinde  ?i
de al?i factori, care au survenit dup? încheierea actului  juridic,  cum  ar
fi: executarea sau neexecutarea actului  juridic,  transmiterea  drepturilor
de c?tre dobânditor unor ter?e persoane subdobânditoare.


               Principiile efectelor nulit??ii actului juridic

   Efectele nulit??ii sunt cârmuite de trei principii importante:
   . Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii actului juridic;
   .  Principiul  restabilirii  situa?iei  anterioare  încheierii   actului
     juridic;
   . Principiul anul?rii actelor juridice subsecvente, ca  o  consecin??  a
     anul?rii actului juridic;

      Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii actelor juridice

   Aplicarea  sanc?iunii  nulit??ii  actului  juridic   atrage   dup?   sine
desfiin?area retroactiv? a efectelor actului respectiv,  iar  pentru  viitor
actul juridic nu va mai produce efecte. Cu alte cuvinte  actul  nul  va  mai
produce  efecte  pentru  viitor,  iar  efectele   produse   în   trecut   se
desfiin?eaz? retroactiv.
   Retroactivitatea conduce la desfiin?area efectelor actului juridic,  care
s-au produs în trecut (între data încheierii actului ?i  data  anul?rii  sau
constat?rii nulit??ii lui) ?i la încetarea producerii lor  în  viitor,  dup?
pronun?area hot?rârii judec?tore?ti prin care actul juridic  a  fost  anulat
sau care a constatat nulitatea absolut? a acestuia. În  realitate,  în  baza
retroactivit??ii efectelor nulit??ii, p?r?ile se v?d în situa?ia  anterioar?
încheierii actului juridic, deoarece numai astfel  concordan?a  dintre  lege
?i actul respectiv poate fi armonizat?.
   Prin urmare, în baza principiului  retroactivit??ii  efectelor  nulit??ii
actului  juridic,  efectele   actului   contrare   legii   sunt   retroactiv
desfiin?ate, iar p?r?ile  urmeaz?  s?  fie  repuse  în  situa?ia  anterioar?
încheierii actului.
   În ipoteza în care actul juridic nu a fost executat, pronun?area anul?rii
ori constatarea nulit??ii actului conduce  la  ineficacitatea  lui,  p?r?ile
fiind considerate c? n-au avut niciodat? dreptul  sau  obliga?ii  reciproce.
Drept urmare, nici una dintre p?r?i nu mai poate cere executarea actului.
   În ipoteza în care actul juridic a fost executat  în  totalitate  sau  în
parte, odat? cu declararea nulit??ii sau anularea acestuia  se  desfiin?eaz?
retroactiv efectele lui, iar p?r?ile sunt obligate s?-?i restituie  reciproc
presta?iile executate.
   Principiul retroactivit??ii efectelor nulit??ii se întemeiaz? pe  un  alt
principiu fundamental  al  dreptului  ?i  anume  pe  principiul  suprema?iei
legii, pentru c? nu este îng?duit ca în via?a  noastr?  juridic?  s?  existe
acte juridice ale c?ror efecte sunt  contrare  legii,  de  aceea  se  impune
înl?turarea lor ?i restabilirea ordinii de drept înc?lcate.
   De la  principiul  retroactivit??ii  efectelor  nulit??ii  exist?  câteva
excep?ii dictate fie de caracterul ireversibil al prescrip?iilor  executate,
fie de ra?iuni de politic? juridic?.
   Excep?iile vizeaz? cazurile în care efectele nulit??ii actului juridic se
produc numai pentru viitor,  nu  ?i  pentru  trecut,  ceea  ce  înseamn?  c?
efectele actului juridic declarat nul sau anulat sunt  men?inute  pe  trecut
(pe perioada dintre data declar?rii nulit??ii sau anul?rii  actului  juridic
?i data încheierii lui).
   Excep?iile  invocate  de  doctrin?  de  la  principiul   retroactivit??ii
efectelor nulit??ii actului juridic sunt:
1. Men?inerea efectelor  produse  în  trecut  de  contractele  cu  executare
   succesiv? (de exemplu, contractul de închiriere, contractul  de  vânzare-
   cump?rare  cu  o  clauz?  de  între?inere),  datorit?   ireversibilit??ii
   presta?iilor executate succesiv. În  toate  aceste  contracte,  care  dau
   na?tere la presta?ii succesive sau  continue,  de  durata  în  timp,  din
   moment ce presta?iile s-au efectuat, ele nu  mai  pot  fi  înl?turate  pe
   trecut. Astfel, un contract de închiriere în executarea c?ruia  locatorul
   a asigurat folosin?a locuin?ei, iar locatarul a pl?tit chiria,  nu  poate
   fi desfiin?at  ?i  pentru  trecut,  deoarece  obliga?ia  de   a  pune  la
   dispozi?ia locuin?a s-a consumat  ireversibil,  iar  restituirea  chiriei
   pl?tite nu se justific?, deoarece ar conduce la  îmbog??irea  locatarului
   f?r? just temei.
2. Recunoa?terea efectelor  actului  juridic  încheiat  cu  înc?lcarea  unor
   condi?ii  de  validitate,  deoarece  legea  nu   stabile?te   constatarea
   nulit??ii actului (cu consecin?a desfiin??rii ex tunc), ci desfacerea lui
   pe viitor. Este cazul nerespect?rii condi?iilor de validitate a  adop?iei
   unui minor (art … CF ) privitoare la luarea  consim??mântului  p?rin?ilor
   celui adoptat, nerespectare care este sanc?ionat? de lege ( art cf  )  nu
   cu nulitate absolut?,  ci  cu  desfacerea  adop?iei  (deci  cu  p?strarea
   efectelor pe trecut) dar ?i aceasta condi?ionat, “dac? este în  interesul
   copilului ca el s? se întoarc? la ace?tea”.
   Prin urmarea actul juridic al adop?iei nu se  desfiin?eaz?  ci  numai  se
desface. Evident c? legiuitorul a avut  în  vedere  ra?iuni  de  ocrotire  a
minorului, de aceea s-a ab?tut de la principiul  retroactivit??ii  efectelor
nulit??ii actului juridic.
3. Men?inerea efectelor c?s?toriei chiar dac?  a  fost  declarat?  nul?,  în
   privin?a  copiilor  rezulta?i  din  acea  c?s?torie  (exemplu  declararea
   nulit??ii c?s?toriei nu are nici o urmare în privin?a copiilor, care  î?i
   p?streaz? situa?ia de copii din c?s?torie)
   Aceast?  dispozi?ie  a  fost  prev?zut?  tot  din  necesitatea  ocrotirii
copiilor ?i înl?tur?rii raporturilor de familie.

   Principiul restabilirii situa?iei anterioare încheierii actului juridic
(restitutio in integrum)

   Principiul restitutio in integrum poate fi configurat ca fiind  corolarul
principiului  retroactiv  efectelor  nulit??ii  actului  juridic,   deoarece
desfiin?area retroactiv? a efectelor actului,  contrare  legii,  trebuie  s?
duc? la restituirea reciproc?  ?i  integral?  a  presta?iilor  executate  de
p?r?i de la încheierea actului ?i pân? la declararea nulit??ii sau  anularea
lui.
   Cu alte cuvinte, principiul restabilirii situa?iei anterioare este într-o
rela?ie de dependen?? fa??  de  principiul  retroactiv  efectelor  nulit??ii
actului juridic.
   Adagiul restitutio in integrum înseamn? restituirea tuturor  presta?iilor
executate în baza unui contract declarat nul sau anulat.
   Principiul  restabilirii  situa?iei  anterioare  se  refer?  la  efectele
nulit??ii actului juridic între p?r?ile acestui act ?i nu fa?? de ter?i.
   Pentru ca s? opereze concomitent,  retroactivitatea  actului  juridic  ?i
restituirea presta?iilor, între p?r?i, pe  plan  procesual,  reclamantul  va
trebui s? intenteze o ac?iune  cu  dou?  capete  de  cerere:  o  ac?iune  în
constatarea  nulit??ii  sau  anul?rii  actului  juridic  ?i  o  ac?iune   în
restituirea presta?iilor executate anterior nulit??ii. Evident c? nu  exist?
nici un impediment procesual ca, dup? ce reclamantul  ob?ine  nulitatea  sau
anularea actului juridic, s? se îndrepte cu alt? ac?iune  principal?  pentru
a ob?ine restituirea presta?iilor executate, situa?ie în care pârâtul,  dac?
?i-a  executat  ?i  el  obliga?ia,  are  interesul  s?   promoveze   ac?iune
reconven?ional?  pentru  restituirea  presta?iei  efectuate  de  el  sau  s?
introduc? o ac?iune principal? separat.
   De la principiul restitutio in integrum exist? câteva excep?ii, stabilite
de lege în virtutea unor ra?iuni de ordin juridic, social  sau  moral,  care
privesc anumite cazuri în care presta?iile  executate  în  termenul  actului
desfiin?at retroactiv (declarat nul sau anulat) nu sunt supuse restituirii.
   Asemenea excep?ii relevate de literatura  juridic?  ?i  de  jurispruden??
sunt:
   Incapabilul (minorul sau interzisul) nu este ?inut s? restituie, potrivit
art … decât în m?sura îmbog??irii sale. Acest text de  lege  dispune:  “Când
minorii, interzi?ii sau femeile m?ritate sunt admi?i în aceast? calitate,  a
exercita ac?iune în restituire în contra angajamentelor lor,  ei  nu  întorc
ceea ce au primit, în urmarea  acestor  angajamente,  în  timp  minorita?ii,
interdic?iei sau maritajului, decât dac?  se  probeaz?  c?  au  profitat  de
aceea ce li s-a dat”
   Dobânditorul  de  bun?-credin??  al  unui  bun  printr-un  act  lovit  de
nulitate, este exonerat de obliga?ia  de  a  restitui,  odat?  cu  bunul  ?i
fructele percepute.  Este  regula  statornicit?  de  art  ..  care  prevede:
“Posesorul nu câ?tig? proprietatea fructelor  decât  când  posed?  cu  bun?-
credin??; la cazul contrariu, el este dator a înapoia  productele,  împreun?
cu lucrul proprietarului care-l  revendic?”  dispozi?iile  acestui  text  se
justific? pe ra?iuni de politic? juridic?, izvorâte  din  necesitatea  de  a
proteja buna-credin??, atât de necesar? în opera?iunile juridice.
   Mo?tenitorul care în mod voluntar ?i în cuno?tin?? de cauz? a executat un
legat  nul  pentru  vicii  de  form?,  nu  mai  poate  pretinde  restituirea
presta?iilor, deoarece nu mai suntem  în  prezen?a  unei  pl??i  nedatorate,
supus?  repeti?iunii,  ci  în  prezen?a  unei  obliga?ii  morale  care  este
valabil? juridic.
   Una din p?r?ile actului juridic  lovit  de  nulitate  nu  se  putea  cere
restituirea  presta?iei  efectuate  dac?  invoca  propria   sa   turpitudine
(imoralitate).
   Este de fapt adagiul: nemo auditur propriam turpitudinem alegans (nim?nui
nu-i este îng?duit s? se  prevaleze  de  propria  sa  imoralitate  pentru  a
ob?ine în justi?ie ocrotirea unui drept).
   Potrivit legisla?iei unui stat de drept, în care  trebuie  respectate  nu
numai normele imperative, dar ?i legile care intereseaz? ordinea public?  ?i
bunele  moravuri,  nu  este  admisibil?  o  ac?iune  în   justi?ie,   pentru
restituirea presta?iei, dac? prin actul  juridic  încheiat  s-a  urm?rit  un
scop imoral.
   Putem formula regula c? ori de câte ori  reclamantul  invoc?  propria  sa
turpitudine   pentru   ob?inerea   restituirii   presta?iei,   ac?iunea   în
repeti?iune  va  trebui  s?  fie   respins?.   A?a,   de   pild?,   ac?iunea
reclamantului având ca obiect  restituirea  unui  împrumut,  acordat  pentru
men?inerea unor raporturi extraconjugale,  va  trebui  s?  fie  respins?  ca
inadmisibil?,  deoarece  s-a  înc?lcat  principiul  nemo  auditur   propriam
turpitudinem alegans. Evident  c?  în  spe??,  respectiv  în  contractul  de
împrumut cauza este imoral?, de aceea actul  juridic  trebuie  declarat  nul
absolut, iar ac?iunea în repeti?iune a presta?iei  executate  de  reclamant,
care invoc?  propria  sa  turpitudine,  trebuie  respins?  ca  inadmisibil?.
Excep?ia se aplic? pe ra?iuni de moralitate, care trebuie s? existe  într-un
stat de drept.

   Principiul anul?rii actelor juridice subsecvente ca o consecin??
a nulit??ii actului ini?ial
   Ca o consecin?? a aplic?rii principiului relativit??ii efectelor  actului
juridic, acesta nu produce efecte decât între p?r?ile de la care eman?,  iar
nulitatea actului juridic produce efecte, de asemenea,  numai  în  privin?a,
p?r?ilor care au încheiat actul.
   Neîndoios c? efectele nulit??ii se pot r?sfrânge ?i asupra  ter?ilor,  în
m?sura în care  ace?tea  au  dobândit  dreptul  de  la  partea  vinovat?  de
pronun?area nulit??ii ori p?r?ile vinovate de constatarea nulit??ii.
   Deoarece nimeni nu poate  transmite  mai  multe  drepturi  decât  le  are
însu?i, este firesc ca, odat? cu suprimarea dreptului  dobândit  prin  actul
juridic  de   c?tre   una   din   p?r?i,   s?   fie   nimicit   ?i   dreptul
subdobânditorului.
   Într-adev?r, din moment ce nulitatea desfiin?eaz? dreptul  dobânditorului
cu atât mai mult trebuie suprimat ?i dreptul ter?ului pe care  l-a  dobândit
prin actul declarat nul sau anulat. În acest caz, nulitatea  opereaz?  ca  o
rezolu?iune.
   Principiul anul?rii actelor subsecvente, prive?te efectele nulit??ii fa??
de ter?i ?i el poate fi  conturat  ca  o  regul?  juridic?  potrivit  c?reia
nulitatea actului ini?ial sau primar atrage dup? sine  ?i  anularea  actului
subsecvent, dac? se refer? la acela?i drept.
   De cele mai multe ori, principiul  anul?rii  actului  subsecvent  are  în
vedere actul juridic care a operat transmisiunea dreptului  de  proprietate,
sau a altui drept real, când nulitatea actului pe lâng?  împrejurarea  c?  a
creat  între  p?r?i  obliga?ii  reciproce  de  restituire   a   presta?iilor
efectuate, are consecin?e asupra  ter?ilor  c?ci  drepturile  consim?ite  de
dobânditor în favoarea acestora (ter?ilor) vor fi anulate odat?  cu  dreptul
dobânditorului.
   Aplicarea cu stricte?e a principiului rezoluto iure dantis resolvitur ius
accipientus ar fi de  natur?  s?  pericliteze  circuitul  civil,  s?  creeze
situa?ii inechitabile în via?a juridic?  ?i  s?  anihileze  inciden?a  altor
principii juridice pentru ordinea de drept. De  aceea,  principiul  cunoa?te
anumite derog?ri.
   Excep?iile de la acest principiu privesc situa?iile juridice în care de?i
actul juridic este declarat nul sau anulat,  actul  subsecvent  al  ter?ului
subdobânditor se men?ine. Avem în vedere urm?toarele cazuri:
   a) Subdobânditorul de bun?-credin?? p?streaz? bunul  imobil  dobândit  cu
titlu oneros de la transmi??torul al c?rui  titlu  de  proprietate  declarat
nul sau anulat.
   Exemplu Anularea titlului de proprietate  al  transmi??torului  cu  titlu
oneros al unui bun nu este de natur? s? atrag?  caducitatea  actului  în  ce
prive?te pe ter?ul achizitor, în cazul  c?  acesta  este  de  bun?-credin??,
solu?ia – care se prezum? – justificându-se pe considera?ie de achitarea  ?i
utilitate social?. Numai  în  cazul  în  care  ter?ul  achizitor,  cu  titlu
oneros,  a  cunoscut  sau,  cu   diligen?e   minime,   putea   s?   cunoasc?
nevalabilitatea titlului de proprietate al înstr?in?torului, deci a fost  de
rea-credin?? – ceea ce trebuie dovedit – opereaz? regula de  drept  potrivit
c?reia nevalabilitatea titlului de proprietate  al  vânz?torului  atrage  ?i
nulitatea titlului subdobânditorului.
   b) Ter?ul dobânditor care cu bun?-credin??, dobânde?te bunul mobil de  la
un detentor precar, c?ruia adev?ratul proprietar i l-a încredin?at de  bun?-
voie, p?streaz? bunul deoarece simpla aceast?  posesie  valoreaz?  titlu  de
proprietate.
   Exemplu Proprietarul bunului mobil s-a  desistat  de  bun?-voie  de  bun,
încredin?ându-l în depozit unei alte persoane,  care  cap?t?  în  acest  mod
calitatea nu de posesor, ci de detentor precar. Acest detentor,  înc?lcându-
?i obliga?ia de restituire, care îi revenea, înstr?ineaz?  bunul  unui  ter?
dobânditor, care este de bun?-credin??, deoarece este convins c? a  încheiat
actul  de  vânzare-cump?rare  cu  adev?ratul  proprietar.  În   acest   caz,
legiuitorul a avut de apreciat  între  interesele  proprietarului,  care  de
bun?-voie a încredin?at bunul s?u unui detentor precar ?i cele ale  ter?ului
dobânditor de bun?-credin??, care s-a încrezut în aparen?a de  proprietar  a
detentorului  precar  ?i  a  dat  preferin?a  ter?ului   de   bun?-credin??,
sacrificând pe adev?ratul proprietar, care n-a fost  suficient  de  diligent
când ?i-a încredin?at bunul detentorului precar.

           Definirea cauzelor de ineficacitate a actelor juridice

   Nulitatea a?a cum  am  v?zut,  este  sanc?iunea  civil?  care  const?  în
lipsirea de efecte a unui act juridic, adic? desfiin?area  lui  retroactiv?,
deoarece a fost încheiat cu înc?lcarea normelor  referitoare  la  condi?iile
sale de validitate.
   Nulitatea are câteva tr?s?turi caracteristice:
      .  Actul  juridic  este  nevalabil,  deoarece  a  fost  încheiat   cu
        nerespectarea legii;
      . Cauzele nulit??ii sunt anterioare sau contemporane datei încheierii
        actului;
      . Sanc?iunea nulit??ii se aplic? oric?rui act  juridic,  încheiat  cu
        înc?lcarea legii;
      . Efectele nulit??ii sunt retroactive.
   Rezolu?iunea  este  sanc?iunea  civil?  care   const?   în   desfiin?area
retroactiv? a unui contract sinalagmatic, cu executare dintr-o dat?,  pentru
neexecutarea din culp? a obliga?iilor de c?tre una din p?r?i.
   Tr?s?turile caracteristice ale rezolu?iunii sunt:
      . Poate fi aplicat? numai contractelor sinalagmatice;
      . Prive?te un contract încheiat valabil;
      . Cauza rezolu?iunii const? în neexecutarea culpabil? a contractului,
        deci este ulterioar? datei încheierii lui;
      . Efectele rezolu?iunii sunt retroactive.
   Rezilierea este sanc?iunea civil? care const? în desfacerea unui contract
sinalagmatic  cu  executare  succesiv?,  pentru  neexecutare  din  culp?   a
obliga?iilor de c?tre una din p?r?i.
Tr?s?turile caracteristice ale rezilierii sunt:
      . Poate fi aplicat? contractelor sinalagmatice;
      . Prive?te un contract încheiat valabil;
      . Cauza rezilierii  const? în neexecutarea culpabil? a  contractului,
        deci este ulterioar? datei încheierii lui;
      . Efectele rezilierii se produc numai pentru viitor.
   Revocarea este  sanc?iunea  civil?  care  const?  în  abolirea  efectelor
actului   juridic,   fie   datorit?   ingratitudinii   gratificatului,   fie
neexecut?rii din culp? a sarcinii dona?iei sau legatului.
   Tr?s?turile caracteristice ale revoc?rii sunt:
      . Presupune un act valabil încheiat;
      . Se întemeiaz? pe cauza posterioare încheierii actului;
      . Se aplic? de regul? liberalit??ilor;
   Revocarea poate fi conceput? ?i ca un caz  de  ineficacitate   a  actului
juridic unilateral, prin voin?a unilateral? a autorului s?u. Ne  referim  la
revocarea legatelor ?i a celorlalte dispozi?iuni testamentare.
   Caducitatea este o cauz? de ineficacitate a actului juridic, care  const?
în lipsirea  acestuia de toate efectele, datorit?  intervenirii  unor  cauze
posterioare încheierii lui ?i independent de voin?a autorului actului.
   A?a, de exemplu, dintre cauzele  de  caducitate  a  legatelor  men?ion?m:
predecesul legatarului fa?? de testator; renun?area  legatarului  la  legat;
pierderea total? a  bunului  ce  constituie  obiectul  legatului;  epuizarea
cotit??ii disponibile prin efectul dona?iilor.
   Tr?s?turile caracteristice ale caducit??ii sunt:
    . Prive?te un act juridic valabil încheiat;
    . Este un mod de desfiin?are retroactiv? a actului;
    . Se întemeiaz? pe o cauz? posterioar?  încheierii  actului  juridic  ?i
      str?in? de autorul lui.
   Inopozabilitatea este o cauz? de ineficien?? a actului juridic (care  î?i
produce efectele  între  p?r?i),  datorit?  nerealiz?rii  formalit??ilor  de
publicitate, ulterioare încheierii actului juridic.
   Inopozabilitatea poate fi conceput? ?i ca  o  cauz?  de  ineficacitate  a
actului juridic, datorit? dep??irii puterii de a reprezenta, conferite  prin
mandat.  Într-adev?r,  în  situa?ia  în  care  reprezentantul  ?i-a  dep??it
puterile conferite prin împuternicire actul încheiat  de  acesta  nu  va  fi
opozabil reprezentantului.


                           Încheierea contractului

                              Acordul de voin?e

   În mod necesar, chiar atunci când p?r?ile sunt fa?? în fa??,  una  dintre
ele i-a ini?iativa, exprimându-?i voin?a de a  contracta,  f?când  propuneri
pe care le  adreseaz?  celeilalte  p?r?i,  iar  dac?  aceasta  din  urm?  le
accept?, se formeaz? contractul.
   A?adar, acordul de voin??  al  p?r?ilor  se  realizeaz?  prin  ofert?  ?i
acceptare.
   Oferta. Oferta este propunerea  de  a  contracta,  în  anumite  condi?ii,
adresat? unei persoane determinate sau unor persoane  nedeterminate.  Ea  se
face de obicei într-o form? expres? ?i direct? prin viu grai sau  în  scris.
Ea se poate exprima sub  diferite  forme  precum:  trimiterea  de  cataloage
cuprinzând  descrierea  m?rfurilor  ?i   indicarea   pre?urilor,   expunerea
m?rfurilor într-o vitrin?  cu  men?ionarea  pre?urilor  respective.  Oricare
dintre acestea înseamn? o ofert? de vânzare, în temeiul c?reia oricine  care
consimte s? pl?teasc? pre?ul afi?at are dreptul  s?  cear?  s?  i  se  vând?
marfa.
   Oferta, f?r? a înceta de a fi direct? ?i cert?,  poate  îns?  s?  nu  fie
expres?, ci tacit?. De pild?, prezen?a  unui  vehicul  într-o  sta?ie  anume
destinat? vehiculelor de transport în comun, cu pre? tarifar,  constituie  o
ofert?, iar ac?iunea unei persoane de a  se  sui  într-un  asemenea  vehicul
constituie  o  acceptare  a  ofertei,  deci   încheierea   contractului   de
transport.
   Oferta (ca de altfel ?i  acceptarea),  fiind  o  manifestare  de  voin??,
trebuie s? îndeplineasc? toate condi?iile generale, cerute unei  manifest?ri
de voin??, efectuat? în scopul de a produce efecte juridice.
   Oferta trebuie s? fie ferm?, adic? s? exprime voin?a neîndoielnic?  de  a
încheia contractul, dac? oferta este acceptat?.
   Oferta, chiar ?i atunci când este  tacit?,  trebuie  s?  fie  neechivoc?.
Astfel, expunerea uni obiect în vitrina unui magazin  cu  eticheta  pre?ului
de vânzare constituie o ofert? neechivoc?, pe când simpla  expunere  a  unui
obiect, f?r? indicarea pre?ului de vânzare, poate s? însemne expunerea  unui
model. De aceea, uneori, spre a evita echivocul  se  precizeaz?:  “Obiectele
expuse în vitrin? nu se vând”.
   Oferta mai trebuie s? fie precis? ?i complet?,  adic?  s?  con?in?  toate
elementele constitutive ale contractului, toate  clauzele  necesare  actului
juridic, pentru încheierea acestuia, s? fie suficient? o acceptare  pur?  ?i
simpl?. Oferta mai trebuie  s?  cuprind?  acele  condi?ii  sau  clauze  care
rezult? din reglementarea supletiv? a legii sau din obiceiuri.
   În contractele ce se încheie intuitu personae, oferta nu poate fi  f?cut?
decât de o persoan? determinat?. Dac? în privin?a  unor  asemenea  contracte
se face ofert? public? (de pild?, pentru angajarea de speciali?ti),  aceasta
nu constituie o ofert? precis?  ?i  complet?.  Ofertantul  poate  refuza  s?
contracteze cu cel care nu le îndepline?te.
   Oferta fiind destinat? ca, prin acceptarea  ei  de  c?tre  destinatar  s?
formeze contractul, atunci, atât  timp  cât  nu  este  acceptat?,  poate  fi
revocat?. Prin urmare, oferta neacceptat?  este  revocabil?,  chiar  dac?  a
ajuns la destinatar, tot astfel oferta este caduc? dac? a  expirat  termenul
pentru care a fost emis?, ori dac? mai înainte de acceptarea ei,  ofertantul
moare sau devine incapabil.
   Regula revocabilit??ii ofertei sufer? îns? unele excep?ii.  Astfel,  dac?
ofertantul a fixat un termen în?untrul c?ruia s? se fac? acceptarea,  oferta
nu mai este revocabil? pân? la expirarea  acestui  termen,  care  de  altfel
poate fi tacit. Se poate considera chiar c? orice ofert? con?ine  un  termen
în?untrul c?ruia s? se fac? acceptat?, oferta nu mai  este  revocabil?  pân?
la expirarea acestui termen, care de altfel poate  fi  ?i  tacit.  Se  poate
considera c? orice ofert? con?ine un termen tacit pentru  acceptare,  termen
care ar implica, cel pu?in termenul necesar  pentru  examinarea  ofertei  ?i
pentru ca r?spunsul acceptantului  s?  ajung?  la  ofertant;  dac?  pân?  la
expirarea acestui termen, acceptarea nu se produce,  oferta  devine  caduc?,
iar dac? în acest interval de timp  oferta  este  acceptat?,  contractul  se
consider? încheiat, chiar dac? între timp oferta a fost, în fapt, revocat?.

   Acceptarea.  Întocmai  ca  oferta,   acceptarea   acesteia   trebuie   s?
îndeplineasc? condi?iile unei manifest?ri de voin?? produc?toare  de  efecte
juridice.
   Forma accept?rii nu este supus? unor condi?ii speciale, ci este suficient
ca din felul manifest?rii, s? rezulte  voin?a  neîndoielnic?  de  a  accepta
oferta respectiv?, acceptarea este  expres?,  când  se  face  în  scris  sau
verbal ?i tacit?, când  rezult?  din  ac?iuni  ori  atitudini  care  pot  fi
interpretate în acest sens. Astfel, începutul execut?rii  unui  contract  nu
poate fi interpretat decât ca o acceptarea a ofertei.
   Cu privire la acceptarea tacit? se pune problema  de  a  ?ti  ce  valoare
juridic? poate s? aib? simpla t?cere. În general i  se  recunoa?te  valoarea
juridic?  numai  manifest?rii  pozitive  de  voin??,  contestându-se  c?  ?i
t?cerea ar avea aceast? calitate; dac? oferta nu a fost urmat?  de  nici  un
r?spuns, ori de nici o atitudine, din care s? se poat?  deduce  o  acceptare
indirect?, contractul nu se consider? încheiat.
   În privin?a con?inutului acceptarea trebuie s? îndeplineasc?  urm?toarele
condi?ii:
 . S? se refere la acela?i obiect ca ?i oferta,  adic?  s?  fie  conform  cu
   acesta;  neconcordan?a  între  ofert?  ?i  acceptare  împiedic?  formarea
   contractului. Cu alte cuvinte, acceptarea trebuie s? fie integral?,  f?r?
   rezerve ?i implic? –  f?r?  propuneri  de  modificare  a  contractului  –
   deoarece astfel ea ar echivala cu o contraofert?;
 . Acceptarea trebuie s? fie neîndoielnic?, o atare problem? se pune mai  cu
   seam? în cazul accept?rii tacite (sau a accept?rii  prin simpla t?cere)
 . Cât prive?te condi?iile privind persoana acceptantului, trebuie s?  facem
   o distinc?ie; dac? oferta a fost f?cut? unei persoane determinate, ea  nu
   poate fi acceptat?  decât  de  persoana  c?reia  i-a  fost  f?cut?.  Dac?
   dimpotriv?, oferta a fost f?cut? unei persoane nedeterminate, ea poate fi
   acceptat? de c?tre oricine (de pild? în  cazul  m?rfurilor  cu  indicarea
   pre?urilor, expuse în vitrina unui magazin);
 . În ceea ce prive?te momentul în care acceptarea poate interveni pentru  a
   produce efectele sale specifice – adic? încheierea contractelor  –  acest
   moment trebuie s? se situeze, în orice caz mai înainte ca  oferta  s?  fi
   devenit caduc? (prin moartea  ori  incapacitatea  ofertantului  sau  prin
   expirarea termenului prev?zut în ofert?), ori s?  fi  fost  revocat?  (în
   condi?iile în care acest lucru  este  posibil).  Intervenit?  dup?  acest
   moment, acceptarea este tardiv?. De asemenea,  acceptarea  nu  mai  poate
   interveni dac? destinatarul ofertei a devenit incapabil sau a  murit  mai
   înainte de a?i manifesta voin?a de a accepta;  mo?tenitorii  s?i  nu  pot
   accepta oferta, iar ofertantul nu mai este ?inut de oferta f?cut?.

                      Momentul încheierii contractului

   Considera?ii generale.
Deoarece majoritatea actelor juridice civile o alc?tuiesc contractele  mi-am
propus în continuare s? expun, în detaliu,  procedeele  ?i  modalit??ile  de
încheiere a acestora.
Astfel, în virtutea principiului consensualit??ii,  contractul  se  formeaz?
din momentul în care s-a realizat acordul de voin?? (în afar? de cazul  când
p?r?ile au în?eles s? subordoneze acordul lor  definitiv  redactat  ?i  unui
înscris. Prin urmare problema determin?rii momentului  în  care  se  încheie
contractul nu se pune în cazul în  care  p?r?ile  sunt  de  fa??,  ori  când
acordul de voin?e se încheie prin telefon. O atare problem?  intervine  îns?
în cazul contractelor ce se încheie prin coresponden??.
   Pentru a determina momentul în  care  acceptarea  î?i  produce  efectele,
trebuie analizat voin?a celui care accept? oferta spre a vedea dac?  acesta,
la ceea ce con?ine, a în?eles s? se angajeze  din  momentul  când  a  semnat
înscrisul cuprinzând acceptarea  sau  numai  din  momentul  expedierii  lui.
Aceasta constituie o problem? de fapt, ce va fi solu?ionat?,  ca  atare,  de
c?tre instan?? (care va avea de  ales  între  aceast?  expediere  ?i  cea  a
semn?rii înscrisului). Dar cum ?i dup? expedierea înscrisului  de  acceptare
semnatarul o poate revoca, se pune problema dac? momentul când  a  ajuns  la
ofertant. O atare problem? nu mai prive?te îns? acceptarea ca atare,  ci  ea
prive?te  momentul  însu?i   al  încheierii  contractului  moment  din  care
desigur, acceptarea nu mai poate fi revocat?.
   În mod logic, cum contractul se formeaz? numai prin simplul consim??mânt,
s-ar putea spune c? el se încheie din momentul în care  s-au  întâlnit  cele
dou? voin?e exprimate prin ofert? ?i acceptare. Împotriva acestei solu?ii s-
ar putea obiecta îns? c? ofertantul nu poate fi obligat cât timp nu ?tie  c?
oferta a fost acceptat?, ?i c? acordul de voin?e a fost realizat. Mai  mult,
s-ar putea spune  acela?i  lucru  ?i  despre  acceptare  ?i  anume  c?  nici
acceptantul nu poate fi obligat cât timp nu ?tie c? acceptarea  sa  a  ajuns
la cuno?tin?a ofertantului. P?r?ile s-ar afla astfel  într-un  cerc  vicios,
care ar face imposibil? contractarea prin coresponden??, sau din care nu  ar
putea ie?i decât recurgând la prezum?ii (cum  ar  fi,  de  pild?,  aceea  c?
faptul ajungerii accept?rii la ofertant face s? se prezume c? acesta a  luat
cuno?tin?? de acceptare).
   Referitor la toate aceste aspecte pe care poate s? le  prezinte  problema
determin?rii  momentului  în  care  se  consider?  încheiat  contractul,  în
doctrin? se întâlnesc mai multe solu?ii care ar putea fi grupate astfel:
   Sistemul misiunii sau al declara?iunii. În  virtutea  acestui  sistem  se
consider? c? un contract se formeaz? chiar din momentul accept?rii  ofertei,
deoarece acceptarea acesteia constituie  singura  condi?ie  necesar?  pentru
na?terea contractului.
   În acest sistem îns?, determinarea momentului încheierii contractului  ar
depinde  numai  de  voin?a  acceptantului  ofertei,  care,  de?i  a   semnat
înscrisul cuprinzând acceptarea, ar putea s?-l trimit? mult mai târziu,  ori
s? nu-l trimit?  deloc.  De  aceea,  s-a  propus  ca  acest  sistem  s?  fie
completat, a?a încât momentul form?rii contractului s? fie considerat  numai
cel  în  care  acceptantul  a  expediat  acceptarea  sa  (de  pild?,  trimis
scrisoarea la po?t?, a expediat telegrama). Astfel amendat, sistemul  propus
se nume?te sistemul expedierii accept?rii. Împotriva lui  s-a  ridicat  îns?
obiec?ia c?, în  cadrul  acestui  sistem,  acceptantul  este  împiedicat  s?
revoce acceptarea expediat?, chiar dac? aceasta nu  a  ajuns  la  cuno?tin?a
ofertantului.
   Sistemul  recep?iunii.   Potrivit   acestui   sistem,   acceptarea   este
considerat? irevocabil? numai din momentul în care  a  ajuns  la  cuno?tin?a
ofertantului, drept urmare, numai la acel  moment  contractul  se  consider?
încheiat.
   Dar ?i cu privire la ajungerea accept?rii la cuno?tin?a  ofertantului  se
pot lua în considerare dou? momente diferite, fie acela în  care  ofertantul
i-a, efectiv, cuno?tin?? de acceptarea  ofertei  sale,  fie  acela  în  care
acceptarea ajunge la ofertant chiar dac? (sau chiar când) acesta nu  a  luat
cuno?tin?? despre acest lucru.
   Sistemul informa?iunii. Potrivit acestui sistem, contractul se încheie în
momentul în care ofertantul a luat efectiv cuno?tin??  de  acceptare.  Acest
sistem prezint? îns? inconvinientul c? încheierea contractului  se  afl?  la
discre?ia ofertantului care, de?i a primit înscrisul cuprinzând  acceptarea,
nu  ia  cuno?tin??  de  ea;  pe  lâng?  aceasta,  uneori  este  greu  s?  se
stabileasc?  momentul  exact  în  care  ofertantul  a  cunoscut   con?inutul
înscrisului respectiv.
   Din aceast? cauz?, sistemul a fost amendat în sensul c?, în virtutea  lui
contractul se considera încheiat din momentul în care acceptarea a ajuns  la
ofertant; din acest fapt se prezint? pân? la dovada contrar?, c?  ofertantul
a luat cuno?tin?? efectiv de acceptare. Proba contrar? pe care ar putea  s-o
aduc? ofertantul const? în a dovedi c?, f?r? nici o culp?  din  partea  lui,
nu a luat cuno?tin?? de acceptare. În mod practic,  aceast?  prezum?ie  duce
la solu?ia c? un  contract  este  socotit  încheiat  din  momentul  primirii
accept?rii, adic? potrivit sistemului recep?iunii.
   La baza oric?rei solu?ii a acestei probleme se  afl?  inten?ia  p?r?ilor,
cert? ori prezumat?. De aceea în lipsa  unei  stipula?ii  exprese,  momentul
încheierii  contractului  urmeaz?  s?  fie  determinat  prin   interpretarea
voin?ei p?r?ilor. Astfel, sunt situa?ii în care contractul se  încheie  f?r?
nici o îndoial?, din chiar  momentul  accept?rii  ofertei.  Ca  exemplu,  în
acest sens se poate cita cazul în care ofertantul emite “comanda” de a i  se
livra un produs (fapt  din  care  se  prezum?  c?  el  a  primit  acceptarea
ofertei) ?i în general, de câte ori oferta  poate  fi  acceptat?  tacit.  În
asemenea situa?ii, contractul  este  format  din  momentul  când  a  început
executarea lui ?i deci, dup? acest moment, ofertantul, chiar dac? nu  i  s-a
adus la cuno?tin?? acceptarea, nu-?i poate retrage oferta.
   În alte cazuri, dimpotriv?, contractul  nu  poate  fi  socotit  ca  fiind
încheiat din momentul în care ofertantul a luat cuno?tin?? de acceptare;  de
pild?, atunci când oferta a fost f?cut? cu indicarea unui  termen,  în  care
urmeaz? s? parvin? r?spunsul, precum ?i în  cazul  în  care  oferta  a  fost
f?cut?, în acela?i timp mai multor persoane ?i când contractul se  consider?
încheiat din momentul sosirii primei accept?ri.
   În cazul în care acceptarea ajunge la ofertant dup? expirarea  termenului
expres sau tacit, prev?zut pentru acceptare, ea  este  totu?i  eficient?  ?i
deci  contractul  se  încheie,  dar  numai  cu  condi?ia  ca  ofertantul  s?
încuno?tin?eze pe acceptant c?, de?i tardiv?, acceptarea sa  este  luat?  în
considera?ie. Aceast? încuno?tin?are este cerut? chiar ?i în cazul  în  care
tardivitatea ajungerii la ofertant nu-i poate fi imputat? acceptantului.
   În cazul contractelor solemne, momentul încheierii lor este data când, pe
lâng? acordul p?r?ilor, au fost îndeplinite ?i condi?iile de  form?  cerute,
deoarece în lipsa acestora contractul este nul.
   În contractele unilaterale, propunerea  este  obligatorie  de  îndat?  ce
ajunge la  cuno?tin?a  p?r?ii  c?reia  este  f?cut?.  Contractele  reale  se
consider? încheiate în momentul pred?rii  lucrului  respectiv  ca  urmare  a
acordului p?r?ilor. Pân? la acest moment, acordul p?r?ilor constituie  numai
o promisiune de contractare.

    Interesul practic al determin?rii momentului încheierii contractului.

   Cu  privire  la  momentul  încheierii  contractului   se   pot   învedera
urm?toarele:
 . În raport cu acest moment se va aprecia, dac?  revocarea  ofertei  ori  a
   accept?rii a fost sau nu tardiv?;
 . Moartea sau incapacitatea ofertantului  ori  a  acceptantului  întâmplate
   dup? încheierea contractului, nu mai  produc  nici  un  efet;  dac?  s-au
   produs mai înainte,  oricare  dintre  aceste  fapte,  împiedic?  formarea
   contractului;
 . Existen?a viciilor de consim??mânt se apreciaz?  la  momentul  încheierii
   contractului;
 . Conflictul legilor în timp  se  rezolv?  în  raport  cu  data  încheierii
   contractului. Contractul este cârmuit de legea  în  vigoare  la  momentul
   încheierii lui;
 . Momentul încheierii contractului constituie punctul de plecare al tuturor
   efectelor acestuia, dac? legea sau p?r?ile nu fixeaz? alt termen. Astfel,
   în  contractele  translative  de  drepturi  reale,  cum  este   vânzarea,
   transmiterea dreptului de proprietate asupra m?rfii opereaz? din momentul
   încheierii contractului ?i tot din acel moment riscurile pieirii fortuite
   a lucrului sunt în sarcina dobânditorului. Drept urmare, dac? un lucru  a
   fost transmis mai  multor  persoane,  f?r?  ca  preferin?a  între  aceste
   persoane s? rezulte din îndeplinirea formelor unui sistem de  publicitate
   sau din luarea în posesie a lucrului, va fi preferat cel care a  încheiat
   primul contractul;
 .  Momentul  încheierii  contractului  constituie  punctul  de  plecare   a
   diferitelor termene, precum acela privind prescrip?ia extinctiv?;
 . În cazul unei oferte f?cute mai multor persoane ?i care a fost  acceptat?
   succesiv de mai mul?i destinatari, numai primul contract va fi considerat
   valabil încheiat;
 . Momentul încheierii contractului determin? ?i locul, forma  acestuia,  cu
   toate consecin?ele ce decurg din aceasta cum ar fi de pild?, determinarea
   instan?ei  competente  teritorial,  s?  solu?ioneze  eventualele  litigii
   n?scute în leg?tur? cu contractul respectiv.


                           Promisiunea de contract

Caracterizare.

Încheierea unui contract poate fi precedat?  de  un  acord  prealabil  între
p?r?i prin  care  acestea  se  oblig?  s?  încheie,  în  viitor,  contractul
respectiv. Obiectul acordului prealabil îl formeaz?  deci  numai  încheierea
ulterioar? a contractului.
Beneficiarul acestei promisiuni are drept de a cere încheierea  contractului
în?untrul unui anumit termen, iar promitentul este ?inut la o  obliga?ie  de
a face (adic? de a încheia contractul, la cererea celeilalte p?r?i).
Pentru  ca  promisiunea  de   contract   s?   fie   valabil?,   trebuie   s?
îndeplineasc?, în momentul  încheierii  ei,  toate  condi?iile  generale  de
validitate  ale unui contract ?i s? cuprind? toate elementele esen?iale  ale
viitorului contract, a?a încât, prin simpla exercitare a dreptului  s?u,  de
c?tre beneficiar, contractul propriu-zis s? fie încheiat.
În momentul încheierii promisiunii de contract, promitentul trebuie s?  aib?
capacitatea necesar? pentru a se obliga  prin  contract  a  c?rei  încheiere
ulterioar? o trimite.
Beneficiarul promisiunii trebuie  s?  fie  capabil  în  momentul  realiz?rii
promisiunii, deoarece numai atunci el se oblig?.
Caracterul licit al cauzei ?i al obiectului trebuie, de  asemenea,  apreciat
la momentul realiz?rii promisiunii.
Promisiunea de contract d? na?tere numai la un drept de crean??, chiar  dac?
prin contractul, în vederea c?ruia s-a  f?cut  promisiunea,  s-ar  constitui
ori s-ar transmite un drept real; constituirea ori transmiterea  unui  drept
real nu se poate realiza decât în momentul perfect?rii contractului propriu-
zis prin realizarea promisiunii. Pân? atunci nu exist?  decât  un  drept  de
crean??.
Utilizarea practic? a promisiunii de vânzare se învedereaz?  prin  interesul
pe care l-ar avea p?r?ile la un moment dat,  de  a  nu  încheia,  de  îndat?
contractul (de pild? fiindc? nu  au  autoriza?iile  necesare),  ci  de  a-?i
rezerva aceast? posibilitate pentru mai târziu.
Uneori promisiunea de contract are un caracter sinalagmatic  sau  bilateral,
în sensul c? ambele p?r?i se oblig? de a încheia în viitor, un contract  (de
pild?, încheierea unui contract pentru vânzarea   unui  mobil,  care  nu  se
poate face decât cu  autoriza?ia  prealabil?  a  autorit??ii  respective  ?i
întocmirea unui act autentic). Acordul p?r?ilor de a vinde (?i respectiv  de
a cump?ra)  un  asemenea  imobil,  acord  constatat  printr-un  înscris  sub
semn?tur? privat?, are valoarea unei promisiuni bilaterale de  vânzare.  Iar
dac? totu?i contractul de vânzare nu se va încheia, din  vina  uneia  dintre
p?r?i (care ar refuza  s?  cear?  autoriza?ia,  ori  s?  se  înf??i?eze,  la
întocmirea   actului  notarial)  cealalt?  parte  poate  cere   poate   cere
desp?gubirea pentru prejudiciul cauzat, ca la orice  obliga?ie  de  a  face,
c?reia nu i s-a dat curs.
Alteori promisiunea de contract se prezint? sub forma stipul?rii unui  drept
de preferin??, în virtutea c?ruia promitentul se oblig? ca în cazul în  care
va vinde  lucrul  respectiv,  s?  prefere  la  pre?  egal,  pe  beneficiarul
promisiunii  de  contract  condi?ionat?,  adic?  sub  condi?ie  prostetativ?
simpl?.
Compara?ia  între  oferta  de  a  contracta  ?i  promisiunea  de   contract.
Întrucât, atât în cazul promisiunii de contract, cât ?i în cazul ofertei  de
a contracta este vorba de o obliga?ie asumat? cu privire la  încheierea,  în
viitor, a unui contract, o precizarea  a  deosebirilor  dintre  aceste  dou?
institu?ii juridice se impune.
Oferta este un act juridic unilateral ?i î?i p?streaz? acest  caracter  pân?
la acceptarea ei de c?tre destinatar, pe  când  promisiunea  de  contract  –
chiar când are caracterul unilateral – constituie un acord de  voin??,  deci
un act juridic bilateral sau un adev?rat contract, la baza c?ruia se afl?  o
ofert? ?i o acceptare. Din aceast? cauz? oferta poate fi revocat?, cât  timp
nu a fost acceptat?, adic? atât timp cât se prezint? ca ofert?, în  timp  ce
promisiunea de contract se stinge numai prin expirarea termenului  stipulat,
sau prin pierirea lucrului, obiect al contractului promis, devenind caduc?.
În afar? de aceste  situa?ii,  promisiunea  de  contract  continu?  deci  s?
oblige, chiar dac? promitentul a devenit între timp incapabil,  ?i  ea  este
transmisibil? prin moarte (trece la mo?tenitori) fie activ fie  pasiv  –  ca
orice  obliga?ie  contractual?  –  cu  excep?ia  cazului  în  care  a   fost
stipulat?.
În sfâr?it, numai beneficiarul unei promisiuni de contract are dreptul de  a
lua  m?suri conservatorii cu privire la dreptul n?scut în favoarea sa.



CONCLUZII

Din cele men?ionate în  aceast?  lucrare  rezult?  c?  ansamblul  rela?iilor
sociale este guvernat de raporturi juridice, care  sub  vegherea  strict?  a
legii  armonizeaz?  ?i   garanteaz?   perpetuarea   acestora   ?i   totodat?
eficacitatea.
A?adar, prin act juridic civil se în?elege manifestarea de voin?? f?cut?  cu
inten?ia de a produce efecte juridice adic? de a na?te, modifica,  transmite
sau stinge un raport juridic civil concret.
Din  aceast?  defini?ie  rezult?  c?  actul  juridic  prezint?   urm?toarele
elemente caracteristice:
Actul juridic este înainte de toate, o manifestare de voin?? a unei sau  mai
multor persoane fizice sau juridice;
Manifestarea de voin?? este f?cut? cu inten?ia de a produce efecte  juridice
respectiv de a crea,  modifica,  transmite  sau  stinge  raporturi  juridice
civile concrete.
Datorit? regimului juridic diferit pe care îl au diferite categorii de  acte
juridice civile, atât în literatura de  specialitate,  cât  ?i  în  practica
judec?toreasc? s-a considerat  necesar  ?i  util  s?  se  fac?  clasificarea
actelor juridice civile.
La baza clasific?rilor actelor  juridice stau criterii  variate  cum  ar  fi
num?rul p?r?ilor între care se  încheie  actul,  con?inutul,  cauza,  forma,
modul de executare, efectele actelor etc.
Acte juridice unilaterale, bilaterale ?i multilaterale.
Acte juridice cu titlu gratuit ?i acte juridice cu titlu oneros
În func?ie de modul lor de încheiere, actele juridice  civile  se  clasific?
în acte consensuale, solemne, formale ?i reale.
În func?ie de momentul  în  care  urmeaz?  s?-?i  produc?  efectele,  actele
juridice se împart în acte între vii ?i acte pentru cauz? de moarte.
Acte constitutive, translative ?i declarative
Dup?  importan?a  lor  actele  juridice   civile  se  împart  în   acte   de
conservare, de administrare ?i de dispozi?ie
Clasificarea  actelor  juridice  civile  în  acte   patrimoniale   ?i   acte
nepatrimoniale se face în func?ie de con?inutul lor
Dup? cum au  sau nu leg?tur? cu modalit??ile actului juridic civil  (termen,
condi?ie, sarcin?) distingem  acte  pure  ?i  simple  ?i  acte  afectate  de
modalit??i.
Actele juridice principale ?i actele juridice accesorii
În func?ie de modul cum pot fi încheiate, actele juridice civile  se  împart
în acte strict personale ?i acte încheiate prin reprezentare.
Dup? reglementarea ?i  denumirea  lor  legal?,  actele  juridice  civile  se
clasific? în acte numite (tipice) ?i acte nenumite (atipice)
Dup? modul lor de executare, actele juridice civile se  împart  în  acte  cu
executare imediat? ?i acte cu executare succesiv?.
În func?ie de rolul voin?ei  p?r?ilor  în  stabilirea  con?inutului  actului
juridic civil, distingem acte subiective ?i acte condi?ie.


Dup?  reglement?rile  de  baz?  pe  care  ni  le  ofer?  doctrina  juridic?,
condi?iile esen?iale pentru validitatea conven?iilor sunt:
Capacitatea de a contracta;
Consim??mântul valabil al p?r?ii care se oblig?;
Un obiect determinat;
O cauz? licit?.
Condi?iile de validitate ale actului juridic civil  se  clasific?  dup?  mai
multe criterii. Astfel, în func?ie de aspectele la care se  refer?  deosebim
condi?ii de fond ?i condi?ii de form?. Condi?iile de  fond  sunt  cele  care
privesc con?inutul actului juridic, iar  cele  de  form?  privesc  forma  de
exteriorizare a voin?ei, adic? forma pe care o îmbrac? acest con?inut.
În func?ie de obligativitatea  lor,  condi?iile  actului  juridic  civil  se
împart  în  esen?iale  ?i  neesen?iale.  Condi?iile  esen?iale  sunt   acele
condi?ii  care  trebuie  îndeplinite  în  mod  obligatoriu,  pentru   îns??i
validitatea actului juridic. Dimpotriv? condi?iile neesen?iale  pot  fi  sau
nu prezente în structura  actului  juridic  civil,  f?r?  consecin?e  asupra
valabilit??ii acestuia.
Capacitatea de a încheia acte juridice civile este  una  din  condi?iile  de
fond, esen?ial? pentru validitatea actului juridic.
Prin capacitate de a încheia acte juridice civile  se  în?elege  aptitudinea
subiectului de drept civil de a deveni  titular  de  drepturi  ?i  obliga?ii
civile, prin încheierea de acte de drept civil.
Pentru a fi valabil  consim??mântul  trebuie  s?  îndeplineasc?,  cumulativ,
urm?toarele cerin?e:
hot?rârea de a încheia actul juridic trebuie s? fie exteriorizat?.
consim??mântul trebuie s? provin? de la o persoan? care are discern?mânt.
consim??mântul trebuie s? fie exprimat  cu  inten?ia  de  a  produce  efecte
juridice, adic? de a angaja, pe autorul lui din punct de vedere juridic.
Consim??mântul s? nu fie alterat prin vreun viciu de consim??mânt.
Pentru  a  fi  valabil,  obiectul   actului   juridic   civil   trebuie   s?
îndeplineasc? urm?toarele condi?ii:
obiectul actului juridic civil trebuie s? existe.
obiectul actului juridic civil trebuie s? se afle în circuitul civil;
obiectul actului juridic civil trebuie s? fie determinat sau determinabil;
obiectul actului juridic civil trebuie s? fie posibil;
Obiectul actului juridic  civil  trebuie  s?  fiei  licit  ?i  corespunz?tor
regulilor de moral?;
Obiectul actului juridic civil trebuie s? fie un fapt personal al  celui  ce
se oblig?;
Cel ce se oblig? trebuie s? fie  titularul  dreptului.  În  actele  juridice
constitutive sau translative de drepturi este necesar ca cel  ce  se  oblig?
s? fie titular dreptului pentru care s-a obligat.
Pentru a fi valabil? cauza trebuie s? îndeplineasc?,  cumulativ  urm?toarele
condi?ii: s? existe, s? fie real? ?i s? fie licit?.
Se disting trei condi?ii de form? ?i anume:
forma cerut? ad validatem, adic? pentru îns??i validitatea  actului  juridic
civil;
forma cerut? ad probationem, adic? pentru a se face dovada  actului  juridic
civil;
forma cerut? pentru opozabilitatea fa?? de ter?i a actului juridic civil.
Nulitatea este o  sanc?iune  civil?,  care  intervine  când  se  înfrânge  o
dispozi?ie  legal?,  cu  ocazia  încheierii  unui  act  juridic.   nulitatea
urm?re?te atât o func?ie preventiv?, cât ?i una sanc?ionatorie.
Teoria nulit??ii actelor juridice clasific? aceste acte, în  raport  de  mai
multe criterii, astfel:
1. În raport de  natura  interesului  ocrotit  de  lege  ?i  de  regimul  ei
juridic, nulitatea este  de  dou?  feluri:  nulitate  absolut?  ?i  nulitate
relativ?;
2. În raport de modul cum opereaz? nulitatea se distinge între  nulitate  de
drept ?i nulitate judiciar?.
În  doctrin?  sunt  considerate  cauze  de  nulitate   a   actului   juridic
urm?toarele:
Înc?lcarea dispozi?iilor legale referitoare  la  capacitatea  de  a  încheia
actul juridic;
Lipsa   unui   element   esen?ial,   structural,    al    actului    juridic
(consim??mântul, obiectul, cauza);
Vicierea consim??mântului exprimat în actul juridic;
Nevalabilitatea obiectului actului juridic civil;
Ilicitatea sau imoralitatea cauzei;
Nesocotirea  dispozi?iilor  imperative  ale  legii,   ordinii   publice   ?i
bunurilor moravuri;
Nerespectarea formei cerute de lege pentru actele solemne;
Lipsa sau nevalabilitatea  autoriza?iei  administrative  pentru  unele  acte
juridice;
Frauda legii.
De men?ionat c?  nesocotirea  acestor  cauze  de  nulitate  conduce  fie  la
nulitatea absolut?, fie la nulitatea relativ? a actului juridic.
Efectul nulit??ii  rezid?  în  desfiin?area  actului  juridic  din  momentul
încheierii  sale,  ceea  ce  conduce  la  restabilirea  ordinii   de   drept
înc?lcate.
Actul juridic nul poate produce efecte în viitor, iar  efectele  produse  în
trecut se  desfiin?eaz?  retroactiv.  A?adar  nulitatea  opereaz?  nu  numai
pentru  viitor,  ci  ?i  pentru  trecut.  Retroactivitatea  este  consecin?a
fireasc? a nulit??ii actului juridic.



-----------------------
[1] A. Iona?cu Op cit. p 76; I. Dogaru Op cit p 137; T. Pop op cit.  p  119;
Gh. Beleiu, op cit. p 118
[2] G. Boroi, Op. cit, p 92
[3] D. Alexandrenco, Principiile dreptului civil român , vol  II  Bucure?ti,
1926, p 11;
G. Boroi, Op. cit, p. 101; T. Pop, Op. cit, p.128
[4] D. Cosma, Op. cit., p. 113
[5] Tr. Iona?cu, Tratat de drept civil, vol I, Editura Academiei  Bucure?ti,
1967, p.251
[6] Gh. Beleiu, Op.cit., p. 128, P.M. Cosmovici, Op.cit, p.101
[7] T. Dogaru, Op. cit., p.172)
[8] I. Urs, S. Angheni, Drept civil, vol I, Editura Oscar Print,  Bucure?ti,
 1997, p. 113
[9] D. Cosma, Op. cit., p. 117
[10] A. Iona?cu, Op. cit., p. 83; I.R. Urs, A.  Angheni, Op.cit, p. 118
[11] P.C. Vlahidde Op. cit., p. 61
[12] A. Iona?cu, Op cit.,p.  87;  D.Cosma  Op.  cit.,  p.175;  St.  Rauschi,
Op.cit., p.91; Gh. Beleiu, Op cit., p.120; I. Dogaru Op. cit., p. 166
[13] D. Cosma, Op. cit., p. 213
[14] I. Dogaru, Op. cit., p. 174
[15] Tr. Iona?cu, Curs de dreept  civil.  Teoria  general?  a  obliga?iilor,
1949-1950, p. 59
[16] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 149
[17] St. Rauschi, Op. cit., p. 98; P.M. Cosmovici, Op. cit., p.120
[18] Gh. Beleiu, Op. cit., p. 152
[19] I. Dogaru, Op. cit., p. 190
[20] T. Pop, Op. cit, p.
[21] T. Pop, Drept civil român, Bucure?ti 1993, p. 183
[22] T. Pop, Op. cit, p. 183
[23] T. Pop, Op. cit.,p. 194